Conform declaraţiilor făcute de cei trei lideri ai USL, Constantin Nicolescu, Ion Popa şi Cornel Lazăr, Uniunea Social-Liberală va câştiga detaşat alegerile în Argeş, cu peste 80%. Un scenariu fantezist, în care, cu siguranţă, nu cred nici cei trei, pentru că un asemenea procent nu l-ar putea obţine USL-ul nici dacă PDL-ul ar implica România într-un război. Şi atunci, logic, se pune întrebarea firească: de ce Nicolescu, Popa şi Lazăr se mint singuri? Ei bine, cei trei lideri nu se mint pe ei, ci mai degrabă se mint între ei, fiecare încercând să tragă cât mai mult pentru propriul partid, mai ales prin aranjamente de culise cu cei din PDL. Iată şi de ce.

În cel mai mare bazin electoral al Argeşului, oraşul Piteşti, unde primarul este „Capo di tutti capi”, pe româneşte „şeful tuturor şefilor” sau „şeful de şefi”, şi un copil de grădiniţă ştie că Tudor Pendiuc poate să obţină un nou mandat fără sprijinul PSD, aşa că, oricând face ceva pe USL… Cu acest as în mânecă, Pendiuc nu va trece niciodată, garantat 100%, pe lista sa de consilieri locali un om de la PNL sau PC, pentru că nu ar avea de ce. Cu siguranţă însă că, dacă Pendiuc va negocia ceva, nu o va face cu USL-ul, ci doar cu PDL-ul, iar „prietenii ştiu de ce…”.
Schema de la Piteşti a lui Tudor Pendiuc va fi trasă la indigo şi de primarul liberal din Câmpulung, Călin Andrei, care nici el nu are nevoie de oamenii PSD sau PC pe lista sa de consilieri, pentru a obţine un nou mandat. Ba mai mult, aceştia chiar l-ar încurca pe Călin Andrei, cunoscut fiind faptul că electoratul din Muscel este unul cu viziuni de dreapta, iar struţo-cămila doctrinară a USL mai mult i-ar bulversa pe oameni, decât să le inspire încredere.
În ceea ce priveşte oraşele Topoloveni şi Mioveni, nici în cele mai urâte vise primarii PSD Gheorghiţă Boţârcă şi Ion Georgescu nu ar accepta ca, printre consilierii locali, să figureze vreun intrus de la PNL sau PC. La fel ca şi Pendiuc sau Călin Andrei, atât Boţârcă, cât şi Georgescu se numără printre cei care trag voturi pentru partid şi nu invers. Deci USL eject şi la Topoloveni şi la Mioveni.
Nici la Ştefăneşti, primarul PNL Dorin Bărbuceanu nu va agrea ca pe lista sa de consilieri să fie incluşi oameni de la PSD sau PC. Mai ales după ce, la alegerile trecute, PSD-ul, pe mână cu PRM-ul, i-a făcut zile negre lui Bărbuceanu şi doar ajutorul dat „pe la spate” de Tudor Pendiuc şi Gelu Mujea de la „Apă Canal”, l-au salvat pe Bărbuceanu, care a câştigat un nou mandat abia după turul doi, unde l-a avut contracandidat pe peremistul Vali Tudor, acum mare director pedelist la Cazane.
Situaţia împărţirii posturilor în USL este incertă şi la Curtea de Argeş, unde actualul primar PSD, Ninel Diaconu, este, ca şi trecut, în barca PDL. Logic ar fi, ca, în această situaţie, după ce PSD-ul are doi primari de oraş, la Piteşti şi Topoloveni, iar PNL-ul, la Câmpulung şi Ştefăneşti, oraşul Basarabilor să revină unui candidat de la PC, susţinut de USL. Un lucru aproape imposibil de acceptat de către Nicolescu sau Ion Popa, care, din „respect” pentru PC şi liderul Cornel Lăzar, vor propune ca fiecare partid să meargă pe propriul candidat.
O situaţie aparte o reprezintă oraşul Costeşti, unde lucrurile sunt total scăpate de sub control în USL. Fostul primar Dan Vasile, reprezentantul PC, nici nu se gândeşte să nu candideze, iar dacă USL-ul nu-l va susţine, 100% acesta va trece în barca PDL, unde, contra postului de viceprimar, îl va sprijini pe actualul edil, Ion Baicea. La fel de ferm pe poziţie în ceea ce priveşte candidatura este şi Marian Niţă de la PSD, care este convins că poate câştiga la Costeşti şi fără sprijinul PNL şi PC sau al Uniunii Consensuale Social Liberale.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI