Apoi, a venit o altă mare lovitură şi anume încheierea şi neprelungirea contractului dintre „Dacia Renault” şi Naţionala tricoloră. Din cei 1.200.000 de euro nu s-a mai ales nimeni cu nimic şi asta în primul rând pentru că performanţa în fotbalul românesc a dispărut cu desăvârşire.
Fin cunoscător al fotbalului după ce a condus destinele clubului FC Argeş, Constantin Stroe a explicat cel mai bine motivul pentru care francezii de la „Dacia” nu au mai dorit să colaboreze cu tricolorii: „Naţionala nu se află în cel mai bun moment al său. Asta se vede de la o poştă. Fotbalul de la noi se află într-o situaţie proastă, iar „Dacia” nu-şi permite să sponsorizeze mediocritatea.
Nu vreau să mai pun şi eu paie pe foc, pentru că sunt destui cei care îşi dau cu părerea. Atunci când a fost posibil, am sprijinit Naţionala, dar acum acest lucru nu mai face parte din strategia noastră. N-aş vrea neapărat să leg întreruperea colaborării cu Federaţia de rezultatele proaste ale Naţionalei din ultima vreme. La ora actuală, bugetul uzinei „Dacia” are alte priorităţi”.
Acelaşi Stroe regretă că s-a rupt de fotbal, dar este ferm convins că sportul-rege din România se duce în jos: „De câţiva ani încoace, fotbalul românesc este într-un mare regres. Mi-ar fi fost greu să mă rup total de el şi urmăresc în continuare fenomenul, ca un simplu microbist. Ca şi Naţionala, cluburile noastre nu mai contează la nivel continental. Totul se duce în jos, dar firimiturile de optimism care mi-au mai rămas mă fac să cred că ne vom reveni”, a comentat oficialul de la „Dacia”.
În concepţia Generalului, singurul motiv de satisfacţie la ora actuală este numirea în funcţia de antrenor al Naţionalei a lui Victor Piţurcă: „Sunt prieten cu Mircea Sandu şi îl felicit că a luat decizia înţeleaptă de a-l aduce pe Piţurcă înapoi. Am încredere în el şi cred că Naţionala va începe, încet-încet, să urce, sub comanda lui”.