HENŢ Continuăm serialul nostru „Politicienii spun lucruri trăznite” cu deputatul PSD Ion Burnei – mai nou pe post de Maradona – care, după declaraţia politică făcută în Parlament la adresa prostituatelor, s-a trezit vorbind şi despre sportul-rege, afectat fiind de faptul că „epoca romantică a fotbalului a murit”. Printre izvoarele folosite în documentarea sa, care au stat la baza memorabilei lucrări prezentate în plenul Parlamentului, nea Nelu Burnei nu s-a abţinut şi l-a trecut şi pe preşedintele CJ, Constantin Nicolescu, de la care cică a aflat un mister pe care omenirea – şi lumea fotbalistică, în mod special – se chinuie să-l afle de 40 de ani. De ce nu a fost lăsat Dobrin să joace la mondialul mexican din 1970? Ce o fi spus Nicolescu, nu putem şti. În schimb, ce a înţeles nea Nelu Burnei, da. „Dacă atunci ar fi apărut Nicolae Dobrin, spectatorii ar fi avut surpriza să vadă pe teren nu doar un Pele, ci doi Pele”. Nu vrem să vă mai punem răbdarea la încercare şi vă invităm să luaţi parte la un regal fotbalistic, tradus în cuvinte de marele cronicar sportiv Ion Bunei, a cărui peniţă schimbă radical istoria sportului-rege, devenită altfel decât o cunoşteam cu toţii până acum.
Deputat Ion Burnei – evocarea marelui fotbalist Nicolae Dobrin
Fotbalul nostru, ca mai toate celelalte discipline sportive, este în mare suferinţă. După retragerea de pe gazon a generaţiei de aur, reprezentativa noastră de fotbal aproape că nu mai contează pe plan internaţional. Am ajuns să ne luptăm din greu cu Insulele Feroe şi să fim umiliţi de Lituania şi Serbia, la noi acasă. Situaţia pare de-a dreptul bizară, dacă ne gândim că, din fotbaliştii români care evoluează la cluburi cunoscute din Spania, Portugalia, Italia, Franţa, Germania, Rusia sau Ucraina – ca să nu mai vorbim de cei răspândiţi prin Ungaria, Grecia, Cipru, Kazahstan, China ori Coreea – s-ar putea alcătui două echipe reprezentative.
Ne merge rău în fotbal, ca în toate celelalte domenii ale vieţii, fiindcă economia de piaţă a ucis, într-o foarte mare măsură, dorinţa tinerilor de a ieşi în arenă din plăcere, şi nu obligaţi de contractele de sute de mii sau milioane de euro ori aţâţaţi de primele oferite de patronii cluburilor. Epoca romantică a fotbalului a murit demult, odată cu ieşirea din scena verde a unor glorii ale stadioanelor ca Bindea, Dobai, Pavlovici, Vintilă, Marian, Ozon, Petchovsky, Constantin, Mateianu şi atâţia alţii.
„Driblingurile uluitoare ale lui Dobrin i-au făcut pe mulţi adversari să se plângă în faţa propriilor antrenori, căinându-se că piteşteanul le ascunde mingea”
Dar, prototipul care a marcat, ca un adevărat monstru sacru al gazonului, hotarul dintre fotbalul de suflet şi cel mercantil, a fost piteşteanul Nicolae Dobrin, cel care ne-a părăsit pentru totdeauna… Spectatorii care se află la vârsta semicentenară sau cei cu tâmplele bine albite, în primul rând piteştenii, îşi amintesc de Nicolae Dobrin ca de un magician al fotbalului.
Driblingurile sale uluitoare, care i-au făcut pe mulţi adversari să se plângă în faţa propriilor antrenori, căinându-se că piteşteanul le ascunde mingea, fentele sale total imprevizibile, pasele de o precizie matematică, dar mai ales şuturile la poartă, din care a înscris o sumedenie de goluri, ar putea să constituie astăzi un nepreţuit material didactic pentru toate şcolile de fotbal şi, în acelaşi timp, modele incontestabile pentru jucătorii de prima ligă şi din echipa naţională. Apariţiile lui Dobrin în Trivale, ca şi pe alte stadioane din ţară, erau aşteptate ca nişte veritabile spectacole de teatru, toţi cei din tribune aşteptând, din clipă în clipă, ca marele protagonist să-i emoţioneze cu vreo nouă şi memorabilă secvenţă pe care numai el ştia s-o inventeze, cu o naturaleţe şi o spontaneitate inegalabile.
În cupele europene, ca şi în întâlnirile echipei naţionale, în care a debutat la 18 ani, Nicolae Dobrin era urmărit cu satisfacţie, cu admiraţie şi cu imensă încredere de milioane de oameni. Talentul său extraordinar i-a determinat pe magnaţii marelui club Real Madrid să încerce transferul fachirului Dobrin din Piteşti în capitala Spaniei.
Legat prin mii de fire de Piteşti, prinţul din Trivale a declinat, mai mult ca sigur, aplauzele regelui Spaniei, rămânând, timp de două decenii, să-i delecteze cu jocul său pe români. Marele regret al acestui sportiv de excepţie este acela de a nu fi evoluat la Campionatul Mondial organizat în Mexic în 1970. S-au invocat atunci multe pretexte, unele mai ridicole decât altele, ca să explice absenţa sa din arena mondialului, dar, până la urmă, adevărul a ieşit la lumină.
Recent, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a elucidat acest trist episod din viaţa marelui fotbalist: „Dobrin nu a jucat în Mexic – a spus oficialul argeşean – din cauza lui Pele. Este un adevăr pe care-l destăinui acum şi pe care l-am aflat de la directorul unui post străin de televiziune. Pele era atunci imaginea a tot ce însemna sport sau echipament sportiv. Dacă atunci ar fi apărut Nicolae Dobrin, spectatorii ar fi avut surpriza să vadă pe teren nu doar un Pele, ci doi Pele.
Dar un asemenea fapt ar fi demolat nu un simplu mit fotbalistic, ci contracte de publicitate de circa o sută de mii de dolari, bani foarte mulţi la acea vreme. Ca atare, Dobrin n-a ieşit în arenă, dar a rămas marele Pele din Trivale…”.
