SECRETE BINE PĂSTRATE Deşi despre Constantin Stroe s-au scris pagini întregi, cel mai important om din istoria Dacia mai are încă multe de spus şi multe secrete bine şi atent păstrate în tăcere. Deocamdată! „Dacă mi-aş da drumul să spun liber tot ce ştiu, ori nu v-ar mai apărea ziarul, ori s-ar face o nouă revoluţie”, spune, cu nonşalanţă, Constantin Stroe. Dincolo de această afirmaţie incendiară, Stroe este mereu atent la nuanţe şi măsură. Spune destul de mult ca să atragă atenţia asupra unui subiect, dar suficient de puţin ca să păstreze misterul şi curiozitatea interlocutorului. „Da, mai sunt multe de spus. Multe secrete de dezvăluit!

Deocamdată, însă, nu o să vorbesc despre aceste lucruri, dar am o intenţie să pun pe hârtie, într-o cărticică, multe dintre acestea. Şi vor fi destule! Şi, logic, interesante, zic eu, şi pline de învăţăminte pentru cei ce vor, cu adevărat, să înveţe ceva. Însă nu acum, fiindcă nu e timpul potrivit, este o perioadă mult prea plină cu acţiuni din prezent şi prea agitată, ca să mai arunc şi eu o altă bombă pe piaţă!”, ne-a mărturisit Constantin Stroe.

Securitatea i-a întocmit un dosar de 96 de pagini

Unul dintre misterele lui Constantin Stroe se află, cu siguranţă, în dosarul său de 96 de pagini, luat de la CNSAS. Din el a aflat că a fost urmărit pas cu pas de Securitate şi chiar a avut de depăşit o mulţime de piedici. „Abia după Revoluţie am înţeles de ce nu am fost contactat de Securitate. Scrie în dosarul meu: „Bun doar de muncă!”. Am fost promovat de la inginer simplu, la şef de secţie, la inginer-şef şi director tehnic, dar puteam să trăiesc 1.000 de ani că niciodată n-aş fi depăşit nivelul funcţiei de director tehnic. Doar atât îmi era permis. Am fost încondeiat de băieţi: „Ăsta e bun, dar numai până aici!” De fapt, în 1998, m-a sunat regretatul Constantin Ticu Dumitrescu şi mi-a lăsat un dosar de 96 de pagini. Am rămas uimit când am văzut – şi iată partea perversă a lucrurilor – ce scriau cei doi ofiţeri care m-au urmărit pe mine. Aveau un comportament impecabil. Ireproşabil! dar am citit şi nişte inepţii… Era un plan de măsuri în opt puncte. Unul dintre ele m-a oripilat: mijloace de urmărire la domiciliu. Ştiţi ce înseamnă asta? Microfoane băgate peste tot în casă.
Spre exemplu, am fost implicat în punerea în funcţiune a fabricii de jenţi auto de la Drăgăşani şi m-am trezit propus pentru o deplasare în Statele Unite, la Los Angeles. Era prima dată când ieşeam şi eu în afară. Cu această ocazie, s-a făcut o excursie pe la Niagara, iar ofiţerul care mă însoţea mi-a spus: „Vezi apa aia? Nici Niagara nu te mai spală din ce te-am băgat eu!!!”. Ei bine, omul ăla n-a mai venit acasă la sfârşitul delegaţiei. Când am coborât dimineaţa de la recepţie, mi s-a dat cheia şi un plic. Pusese în el biletul de avion pentru întoarcere şi ceva pentru doamna lui. Ştia în ce m-a băgat! Am întâlnit însă şi oameni de bun-simţ, care erau puşi în situaţia ingrată să stea de vorbă cu dumneata, să te tragă de limbă şi, să presupunem, să reţină numai lucruri formidabile. Am întâlnit oameni de mare probitate umană. Mi-au mâncat o bună parte din tinereţe anii aceştia, dar am învăţat, măcar am învăţat”, mai spune Constantin Stroe.
Cât despre respectivul ofiţer de Securitate, acesta nu s-a mai întors niciodată în ţară şi, în timp, şi-a recuperat familia şi s-a stabilit definitiv peste Ocean. „A fost ca în pilda cu cei patru evanghelişti, care erau trei – Luca şi Matei. Am plecat trei, ne-am întors doi, am tras numai eu! Eram disperat atunci, fiindcă stabilisem cu el o strategie de acţiune, nişte lucruri, nişte direcţii de negocieri, depindeam de el… Şi, fiindcă m-a lăsat baltă, eram în aer. Dar totul s-a terminat cu bine şi m-am descurcat, dovadă că fabrica pe care am pus-o atunci pe picioare funcţionează şi acum! Nu l-am mai întâlnit niciodată pe acel om, dar ştiu sigur că e acolo, trăieşte!”.

Nu şi-a pus niciodată titlul de doctor în faţa numelui

Un alt lucru deosebit care se ştie prea puţin despre Constantin Stroe este de ce, deşi are un doctorat în automobile, cu o lucrare originală, apreciată de cei în drept, nu îşi pune niciodată titlul în faţa numelui. Dar, în discuţia pe care am purtat-o cu domnia-sa, ne-a rugat să specificăm că asta e o decizie veche de mai bine de 10-15 ani şi nu are nicio legătură cu vreo persoană sau vreun context actual.
„De mult timp nu mai vreau asta! Eu mi-am refăcut teza de doctorat de trei ori! Şi asta era în ‘80, acum peste 30 de ani, ţineţi cont!  Dar am constatat, în ultimii 15 ani, nu acum, că un astfel de titlu a ajuns să fie obţinut cu prea multă uşurinţă, cu prea multă superficialitate. Toată lumea are acum un titlu de doctor! Ce raţiune mai are să ai un astfel de titlu dacă ceea ce spui că ai inovat nu se aplică în realitate, nu e bun de nimic? Doar numele? M-am mândrit atunci, însă acum le-am spus tuturor: nu vreau să văd în dreptul numelui meu cuvântul «doctor»!”, a concluzionat Stroe.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI