Curtea de Apel Pitești a respins, marți, cererea de verificare de scripte formulată în dosarul privind casa din Sibiu pierdută de familia președintelui Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

Verificarea de scripte a fost cerută la termenul din 28 septembrie de avocatul Virgiliul Viorel Vulcan, care a contestat, la fel ca la primul termen din 22 iunie, validitatea contractului de reprezentare încheiat între Rodica Baștea, parte în proces, și casa de avocatură care reprezintă și interesele familiei Iohannis. Vulcan a susținut că acel document este “o făcătură”, fiind un contract de mandat general în care nu este menționat obiectul procesului aflat, în prezent, în derulare. Același avocat a solicitat instanței să compare semnăturile Rodicăi Baștea de pe contractul de asistență juridică și de pe un alt document aflat la dosarul de fond, susținând că sunt total diferite. În schimb, avocatul Octavian Popescu, cel care reprezintă interesele Rodicăi Baștea și ale familiei Iohannis, a susținut că acel contract de asistență juridică este perfect legal, iar orice verificare de scripte s-ar situa în afara cadrului procedural.

Următorul termen pe fond în dosarul aflat pe rolul Secției Civile a Curții de Apel Pitești este programat pe 7 decembrie, dată până la care se va relua și procedura de citare a tuturor părților din dosar.

Contestația în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanței din noiembrie 2015, prin care cei doi soți au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se judecă la Curtea de Apel Pitești, conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța supremă a admis, pe 6 aprilie, o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Brașov la o altă curte de apel din țară, decizia fiind definitivă.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriași. În anul 1999, contractele prin care chiriașii au cumpărat casa au fost anulate în instanță, la cererea fiului lui Nicolae Baștea, acesta din urmă fiind nepot al soților Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea. Foștii chiriași au deschis procese în instanțe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaș de drept al lui Nicolae Baștea.

Comments

comments