Cursanţii Palatului Copiilor Piteşti, premiaţi la Concursul Internațional “Basmele Reginei Maria”

317 views

Cursanţii Palatului Copiilor Piteşti, premiaţi la Concursul Internațional Basmele Reginei Maria. Vineri, 5 iulie, la Palatul Elisabeta din București, a avut loc premierea elevilor participanți la Concursul Internațional Basmele Reginei Maria. Aflat la a XIV-a ediție, este organizat de Palatul Copiilor din Craiova și se desfășoară sub Inaltul Patronaj al Casei Regale a României. Ediția de anul acesta a cuprins trei secțiuni: creație literară originală (basm și pagini de jurnal), artă plastică și artă digitală.

După cum au afirmat organizatorii, a fost înregistrat un record de 1750 de participanți din 32 de județe și din 10 țări din Europa și din Asia. Dintre aceștia doar 111 copii au obținut premii.

Printre premianți, la secțiunea creație originală de basme, s-au numărat șapte elevi de la Palatul Copiilor din Pitești. Șase dintre ei sunt de la cercul de Creație literară, coordonat de profesoara Simona Marineață, după cum urmează: premiul I a fost obținut de două eleve de clasa XI-a Andreea Popa și Ioana Smărăndescu, premiul al II-lea au luat elevele Ana Maria Georgescu (clasa a VI-a) și Anda Maria Benția (clasa a X-a), iar de premiul al III-lea s-au bucurat Bianca Răduț (clasa a VI-a) și Delia Popa (clasa a VII-a).

De asemenea, premiul I a mai obținut și elevul David Cîrstea (clasa a VI-a), participant la cercul de Cultură și civilizație românească, coordonat de profesoara Mihaela Cîrstea.

Basmele scrise de elevi au fost publicate într-un volum, care a fost înmânat fiecărui premiant împreună cu diploma.

Ceremonia a avut loc în grădina palatului, iar premiile au fost înmânate de Alteța Sa Regală Principele Radu, care, vizibil emoționat, a spus: “Înseamnă 14 ani de minunată lucrare literară, de o minunată exemplificare a patriotismului, a simțului datoriei, a faptului că nimic din istoria noastră nu se pierde dacă ai suficientă iubire și suficientă conștiință pentru a păstra, pentru cei de astăzi și pentru viitor”.

Comments

comments