Atenție, șoferi! Trafic închis în Pitești

405 views

Atenție, șoferi! Trafic închis în Pitești. Din această dimineață, va fi închis în totalitate pentru execuția lucrărilor tronsonul nr. 2 al bulevardului Eroilor, respectiv porțiunea de la intersecția cu Egalității până la intersecția cu strada Exercițiu.

De asemenea, Publitrans anunţă călătorii că circulaţia mijloacelor de transport pentru liniile 13, 13B şi Centru – Cimitir Sf. Gheorghe este modificată. Astfel, linia 13B pe sensul Războieni – Găvana va avea traseul comun cu linia 13, fiind deviată pe str. Exerciţiu – str. Smeurei. Ambele linii de transport pe sensurile de întoarcere Alprom – Războieni, respectiv Găvana – Războieni, vor fi deviate pe traseul str. Dumbravei – str. Armand Călinescu – B-dul Eroilor – B-dul Republicii – str. Smeurei – str. Exerciţiu, începând din data de luni, 8 iulie 2019.

Linia de transport Centru – Cimitir Sf. Gheorghe va fi deviată pe traseul – B-dul Eroilor – str. Primăverii- str. Egalităţii – Calea Craiovei – C.A. Rosetti – B-dul Republicii, începând de sâmbătă, 6 iulie 2019.

Pentru mijloacele de transport deviate, pe toată durata efectuării lucrărilor de reabilitare a B-dului Eroilor, se va suspenda oprirea acestora în staţiile Muzeul Judeţean, Cercul Militar şi Teatru Al. Davila. Autobuzele liniei 13B vor opri şi în staţia A.J.O.F.M. Pentru staţia Muzeul Judeţean se va folosi fosta staţie amplasată vis-à-vis de Parcul 1907.

Comments

comments