Cum sărbătorește PNL și Alina Gorghiu Ziua Culturii Naționale

Duminica este ziua pe care trebuie să o închinăm lui Dumnezeu, pe care să o petrecem în mod diferit faţă de celelalte zile ale săptămânii. Este ziua în care ne ridicăm mintea şi sufletul către Dumnezeu cu profundă recunoştinţă şi ziua în care ne amintim Poruncile. Să nu minți, una dintre ele.

Ceva m-a făcut să apelez la această introducere: un comunicat de presă sosit duminică, după-amiază, de la PNL Argeș, semnat de chiar de președintele Senatului, Alina Gorghiu.

Când scriu aceste rânduri, sincer, eu aștept un meci de fotbal pentru trofeul Supercupei Spaniei. Real Madrid și FC Barcelona se întâlnesc în această seară, de la ora 21:00, în primul El Clasico al anului.

Citesc acest comunicat și nu înțeleg. Doamna Alina Gorghiu ne anunță:

“Abandon și nepăsare! Asta simt mămicile din Pitești cărora primarul Gentea le refuză stimulentul pentru nou-născuți, în valoare de 2500 de lei. Propunerea a fost făcută de consilierii locali PNL, dar edilul PSD se opune public, deși bani sunt.

E supărare la PSD că a venit propunerea asta de la PNL? De unde atâta orgoliu? De ce la București se poate, iar la noi nu? De ce multe administrații locale ofera un astfel de ajutor financiar, iar la Primăria Pitești nu se vrea? Cum la Bascov, unde este primar un coleg de partid al d-lui Gentea, situația e rezolvată?

P.S.: Dacă locuiți într-o localitate unde primăria acordă acest stimulent pentru nou-născuți, vă rog să ne transmiteți!”

Așadar, profitând că este duminică, și presa nu are subiecte, Alina Gorghiu presupune că vine cu o bombă mediatică: primarul Piteștiului, Cristian Gentea, nu vrea să dea 2.500 de lei pentru primul născut într-o familie.

Bombă este, dar una fâsâită.

În primul rând subiectul este o bazaconie comisă de consilierul Mihai Coteț, într-o recentă conferință de presă, și pentru că nimeni nu l-a băgat în seamă a apelat la șefa lui, Alina Gorghiu.

În al doilea rând, așa zisul comunicat de presă, pe care liberalii și Alina Gorghiu au încercat să-l strecoare într-o zi de duminică, în speranța că înșală vigilența presei, care va înghiți precum un curcan această nucă, suferă de … conținut.

Dacă ar fi existat o lege, o reglementare, care să fundamenteze nemulțumirea liberalilor, trebuia menționată. Altfel nu știu dacă Alina Gorghiu minte sau primarul Gentea refuză să dea acel “stimulent”.

Doamna Alina Gorghiu, președintele Senatului, al treilea om în stat, care are o armată de consilieri, vine cu un comunicat de presă banal în care legea pentru acordarea “stimulentului” (apropo, în limbaj administrativ – indemnizația unică la naștere) este … primarul Nicușor Dan (București), iar articolul de lege este … primarul Stancu (Bascov)!!! Doi primari pe care PNL-ul îi atacă în fiecare zi sunt argumentele supreme ale comunicatorilor în acest caz! Inteligent! Părerea mea.

Apropo, pe aceeași logică, de ce la Oradea sau Cluj, două primării fanion ale liberalilor, nu se dă această indemnizație? Sau Vâlcea, Bacău ori Craiova?

Întreb și eu! Sau a început campania electorală?

Și așa un comunicat de presă ne umple o seară de duminică.

Încă un apropo, astăzi este Ziua Culturii Naționale!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.