Săptămâna trecută, ultima de campanie pentru alegerile interne din PDL, Elena Udrea a vrut să-şi mai întâlnească o dată susţinătorii de la Argeş, pentru a se asigura de sprijinul acestora. Cum întâlnirea se dorea a fi una de taină, departe de tabăra lui Blaga de la Argeş, Udrea şi-a convocat susţinătorii la Dâmboviţa, în fieful condus de mâna ei dreaptă, Florin Popescu. Primul sosit la Dâmboviţa a fost deputatul Cătălin Teodorescu, care, încă de la începutul discuţiei, a cerut ca, în cazul în care Elena Udrea câştigă alegerile în PDL, lui să i se garanteze postul de preşedinte la Argeş, în locul lui Mircea Andrei.

Cum este prezent mai peste tot, când vine vorba de pus ţara la cale în PDL, primarul din Ungheni, Iulian Miu, i-a tăiat-o scurt lui Teodorescu: „Dacă tu vrei să ajungi preşedinte la Argeş, atunci eu o să candidez împotriva ta…”, a spus primarul din Ungheni, care i-a promis susţinere lui Udrea, dar cu o singură condiţie: „Mircea Andrei să facă parte din viitorul Birou Permanent Naţional al PDL”. În acel moment, Cătălin Teodorescu a luat foc, exclamând că doar el, în calitate de parlamentar, are acest drept şi nu Mircea Andrei. Pentru că spiritele se încinseseră la maximum, Florin Popescu i-a propus Elenei Udrea ca, până se vor linişti apele la Argeş, să preia el frâiele organizaţiei, lucru cu care aceasta a fost de acord. Cum Udrea a pierdut alegerile, planul de debarcare a lui Mircea Andrei a eşuat.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI