A mai rămas o lună și câteva zile până când evenimentul care a branduit Piteștiul să debuteze. „Universul argeşean” vă reaminteşte cele mai inedite momente din viața Simfoniei lalelelor. Prima ediţie a „Simfoniei lalelelor”, cea din 1978, aşa cum a fost prezentată de publicaţia judeţeană „Secera şi Ciocanul”. Este o propunere de întoarcere în timp, la sărbătoarea cea plină de lalele şi flori, de spaţii verzi şi proiecte pentru următoarele ediţii. La împlinirea unui deceniu de când Piteştiul devenise municipiu, în 1978, piteştenii primeau în dar de la „Consiliu” cea mai mare expoziţie de flori din România: „Simfonia lalelelor”.
Piteştiul era un oraş „în plin avânt al dezvoltării”. Erau definitivate marile platforme industriale, se coagulaseră instituţii social-culturale, cartierele creşteau stabil, iar zona centrală, scăpată de clădirile vechi, repere ale fostului târguşor, devenise confortabilă şi atrăgătoare. De altfel, municipalitatea primise mai multe distincţii naţionale, una şi pentru originalitatea arhitecturii urbane. Era perioada în care demolările masive lăsau zone întregi de terenuri virane, pe care Primăria trebuia să le amenajeze. Zonele libere au fost şansa Piteştiului de altădată, cel plin de spaţii verzi, iubit de locuitorii săi şi invidiat de turişti pentru „aerul” cochet. A fost un „spirit” de care piteştenii îşi aduc aminte cu nostalgie.
Prima ediţie a „Simfoniei Lalelelor”, cum era de aşteptat, a fost un subiect de presă foarte interesant, într-o perioadă de cenzură şi autocenzură comunistă. În ciuda limbajului de lemn specific presei vremii, evenimentul de la Piteşti a fost ca o gură de oxigen pentru ziarişti şi cititori, prin ineditul şi amploarea subiectului.
„Secera şi Ciocanul”, publicaţia noastră judeţeană, a prezentat pe larg, în două pagini, cele mai „fierbinţi” noutăţi din culisele acestui spectacol – expoziţie. Titlul ales, unul pe măsură: „O interesantă manifestare dedicată florilor, zonelor verzi, frumosului cotidian – Simfonia lalelelor – Piteşti ’78”.
Tot din articolul cu pricina am aflat că, în România, în 1978, s-au recoltat 61 de milioane de flori, iar pentru 1980, se preconiza o producţie de 190 de milioane de fire! Organizaţi şi conştiincioşi, angajaţii Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare raportau o suprafaţă de 1.230 de ha cultivată cu flori, din care 120 de ha de sere. De altfel, în 1978, Piteştiul era lider în producţia de flori, conifere şi arbuşti, cu un milion de răsaduri de flori, 150 de mii de conifere, arbori, arbuşti şi liane din 300 de specii şi soiuri!
Dincolo de cifre, în proiect, dezvoltarea urbanistică a Piteştiului anilor ’70 – ’80, nu are nicio legătură cu realitatea cotidiană. Parcă am vorbi despre alt oraş. Edilii de atunci visau un oraş-grădină, cu spaţii verzi de sute de hectare, „cu personalitate floricolă distinctă pentru fiecare cartier”! Din acest motiv, prima ediţie a „Simfoniei lalelelor” a fost o sărbătoare a întregului oraş , nu doar o expoziţie florală simbolică, bogată în sensuri şi goală în conţinut, aşa cum se întâmplă acum.
Conform ziarului „Secera şi Ciocanul” din 11 mai în 1978, suprafaţa spaţiilor verzi era în Piteşti de 200 de ha, aproape cât jumătate din pădurea-parc Trivale, care avea, conform aceleiaşi surse, un fond vegetal de 500 de ha! Nu numai centrul civic era oază de verdeaţă, ci şi toate cele 9 cartiere ale oraşului, iar „oaspeţii” din toată ţara au apreciat atunci, cel mai mult faptul că: „distribuirea vegetaţiei s-a făcut ţinând seama de planurile de sistematizare, de amplasarea, forma şi înălţimea construcţiilor. 10 % cu pete şi rabate de flori, 1 % mozaicuri florale şi 89% cu plante diferite în sistem liber şi peluze de gazon”.
Fiecare cartier din Piteşti avea o arhitectură peisagistică individuală: cultură masivă de trandafiri pe Calea Bucureşti, arbuşti de talie medie şi mică în Trivale, flori de sezon, peste 40 de specii, cu înflorire eşalonată de primăvara până toamna, în Găvana II, vegetaţie înaltă cu frunziş, în special răşinoase, în Prundu şi garduri vii în Craiovei. Originalitatea sărbătorii de la Piteşti a constat, în opinia jurnaliştilor vremii „în abundenţa gardurilor vii (peste 60 de km) şi avalanşa de lalele (70.000 de fire din 24 de soiuri)”.
Una dintre cele mai inedite propuneri pentru următoarea ediţie, a fost, în 1978, aceea a inginerului Gheorghe Pacea (unul dintre părinţii „Simfoniei”): stabilirea unor tipuri de jardiniere simple şi uşoare pentru miile de balcoane, care să nu deranjeze aspectul arhitectonic al faţadei blocurilor. În acest Eden au visat edilii, cu zeci de ani în urmă, că ne vom sărbători, ediţie de ediţie, „Simfonia lalelelor”.
