Criticul literar Alex Ştefănescu vine la UPIT pentru a sărbători 170 de la naşterea lui Eminescu

714 views

Miercuri, 15 ianuarie 2020, la Biblioteca Universității din Pitești,începând cu ora 14, Universitatea din Pitești marchează împlinirea a 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, jurnalist, prozator, dramaturg şi gânditor, ales post-mortem membru al Academiei Române, cel mai important reprezentant al romantismului din literatura română.

Invitatul special este Alex Ștefănescu, unul dintre cei mai rafinați critici și istorici ai literaturii române. De asemenea, studenți ai programelor de Muzică și Actorie vor prezenta scurte momente artistice. Moderatorul evenimentului este conf. univ. dr. Adrian Sămărescu, prorector al Universității din Pitești.

Sesiunea festivă este organizată de Departamentul de Limbă și Literatură, Istorie și Arte din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, prin Centrul de cercetării asupra imaginarului – Imagines.

Comments

comments