Astăzi, la conferința de presă a PSD Argeș au participat Cristian Gentea – președinte executiv al organizației județene și primar al municipiului Pitești – și senatorul Ovidiu Puiu.

Cristian Gentea, care a fost director general al RATEN, și-a exprimat dezamăgirea cu privire la faptul că, din cauza incompetenței actualilor guvernanți, România fost exclusă din cel mai mare program de cercetare nucleară în urma căruia ar fi urmat să fie realizat laserul de la Măgurele. Acest laser nu mai face însă parte din programul menționat.

Așa se întâmplă când profesioniștii sunt dați la o parte! Ori, fostul ministru al Educației Monica Anisie l-a demis pe Nicolae Zamfir de la conducerea Institutului din Măgurele, un specialist de marcă. Ne-a mai rămas reactorul ALFRED care va asigura independența energetică a ICN și a loc alităților din jur”, a spus Cristian Gentea care a mai adăugat și că la nivelul municipiului Pitești a fost constituită o comisie de dialog economic din care vor face parte reprezentanți ai municipalității și ai structurilor reprezentative ale mediului de afaceri din județul Argeș. În această comisie vor fi dezbătute problemele mediului de afaceri și se va încerca găsirea de soluții privind măsuri care să vină în sprijinul agenților economici.

Comments

comments