România şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de partenerii externi şi îndeplineşte absolut toate condiţiile pentru ca acordul cu FMI să fie încheiat cu bine. Guvernul USL a demonstrat că modelul de ieşire din criză aplicat este unul de succes şi urmăreşte asigurarea unui climat stabil din punct de vedere fiscal-bugetar. România a îndeplinit pentru anul 2012 cerinţa Consiliului UE de a reduce deficitul bugetar până la sub 3% din PIB, prognoza Comisiei Europene fiind una optimistă inclusiv pentru anii 2013 şi 2014. Marile programe cu finanţare europeană au fost, astfel, deblocate, iar statul român a ieşit de sub ameninţarea plăţii unei amenzi de până la 260 de milioane de euro. Amintim aici de programele: Mediu, Program Operaţional Regional Transport, POSDRU şi, evident, programele din zona agriculturii, care fuseseră blocate prin procedura de deficit excesiv, derulată de Consiliul UE.
„Guvernul USL a reuşit într-un an de zile să deblocheze toate programele cu finanţare europeană. Este un semnal de încredere pentru piaţa de capital şi posibilitatea României de a se împrumuta mai ieftin pe plan intern şi internaţional. În acest moment este esenţial să folosim această oportunitate, să derulăm proiecte şi să încasăm banii europeni, de care avem atât de mare nevoie”, a precizat copreşedintele USL Argeş, senatorul liberal Ion Popa.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI