Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj au susținut, miercuri după-masă, o conferință de presă în care au făcut mai multe precizări referitoare la starea de sănătate a celor patru persoane internate, rănite în urma prăbușirii avionului luni după-amiază la limita dintre județele Cluj și Alba. Niciunul dintre pacienți nu doresc să fie transferați la un alt spital, a fost mesajul transmis de managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Petru Șușca. „Pacienții sunt în continuare în terapie intensivă, pentru că traumatismele nu sunt atât de simple, fiind vorba despre poli-traumatisme. Au leziuni faciale, toracice, de membre, care pot produce complicații în timp. Toate aceste poli-traumatisme sunt evaluate zilnic”, a precizat Natalia Hagău, șef ATI I. În prezent starea celor patru pacienți nu permite să fie transportanți aerian. Copilotul piteştean Răzvan Petrescu ar urma să mai sufere o intervenție chirurgicală. „Copilotul a avut cele mai multe leziuni, pentru că impactul a fost cel mai mare în fața avionului. Din fericire niciuna dintre leziuni nu era vitală. Dar dacă ai fracturi de membru cu striviri musculare, acestea pot genera complicații. Are traumatism toracic, facial, și multe altele, pe care le monitorizăm în fiecare oră”, a mai explicat Natalia Hagău. Potrivit medicilor, copilotul Răzvan Petrescu „mai necesită o intervenție chirurgicală la nivelul nasului și rămâne de văzut ce se întâmplă în continuare”. (sursa:citynews.ro)
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI