Copil de 12 ani, maltratat de propria mamă! Salvat de un polițist cu spirit de observație

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești au reținut miercuri, 19 octombrie, o femeie de 27 de ani, din Poiana Lacului, pentru că își maltrata propriul fiul, în vârstă de 12 ani. Acuzația este de violență în familie sub aspectul lovirii sau altor violențe, în formă continuată, respectiv rele tratamente aplicate minorului.

Potrivit datelor adunate de polițiști, femeia îl abuza emoțional și îl lovea în mod repetat băiat de ani de zile, umilindu-l constant, iar ultima agresiune a avut loc cu o zi înainte de descoperirea cazului, pe 11 octombrie.

Femeia este suspectată că, după ce iniţial şi-a abandonat copilul, lăsându-l în grija autorităţilor imediat după ce l-a născut, câţiva ani mai târziu a decis să îl ia acasă, după ce s-a căsătorit, iar apoi a mai avut un copil. Viaţa băiatului alături de mama naturală a devenit un coşmar, aceasta bătându-l în mod repetat şi interzicându-i să mănânce la masă alături de fratele său şi de tatăl vitreg. El trebuia să aştepte ca aceştia să termine pentru a putea mânca şi el, nu primea niciodată cadouri de ziua lui sau de Crăciun, aşa cum primea fratele lui mai mic. De ziua sa, el a primit de la mamă doar o prăjitură, au povestit cunoscuții.

Din primele informații, se pare că băiatul este un copil liniștit și chiar cu note bune la școală, în ciuda vieții grele din familie.

Cazul său a fost descoperit întâmplător, de un poliţist care a mers la şcoala unde copilul este elev şi care a văzut urme de violenţă pe corpul lui. Omul legii a aflat, astfel, că băiatul fusese bătut cu o zi înainte cu o mătură.

De acolo a început ancheta în cadrul căreia poliţiştii au descins acasă la femeie, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

”Ca urmare a celor constatate, faţă de victima minoră au fost instituite măsuri de protecţie, în regim de urgenţă, de către D.G.A.S.P.C. Argeş. De asemenea, în urma administrării probatoriului, în ziua de 18 octombrie a.c., femeia a fost reţinută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă”, a transmis, miercuri, IJP Argeș.

Ca urmare a celor constatate, față de victima minoră au fost instituite măsuri de protecție, în regim de urgență, de către D.G.A.S.P.C. Argeș.

În urma administrării probatoriului, în ziua de 18 octombrie a.c., mama a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.