Sprijinul financiar acordat de Primăria Ştefăneşti şi Agenţia Naţională pentru Romi a făcut posibilă finalizarea campaniei „Analize medicale făcute la timp îţi pot salva viaţa”, dedicată în exclusivitate romilor din comunitate. În cadrul acestei campanii, un număr de 659 de persoane de etnie romă din Ştefăneşti au beneficiat de analize gratuite, cu toţii aflându-se pentru prima dată în postura de pacienţi. Analizele de sânge au fost prelevate de la romi de toate vârstele, începând cu copii de 4-5 ani şi terminând cu bătrâni. La final, surpriza de proporţii a venit când analizele au fost interpretate, descoperindu-se că mai mulţi copii de vârste fragede suferă de boli cardiace, dar şi de anemie. Pe lângă aceştia, au mai fost descoperite multe persoane cu glicemia ridicată, colesterolul mărit, insuficienţă cardiacă, boli biliare, afecţiuni hepatice. Tuturor celor depistaţi cu astfel de probleme li s-a transmis să meargă la medicii de familie pentru a putea urma tratamente, iar cei care au participat la derularea campaniei au promis că se vor asigura că romii cu probleme de sănătate vor ajunge să se trateze.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI