Conferinţă Internaţională la Universitatea Brâncoveanu

2,629 views

Săptămâna trecută, pe 7 şi 8 noiembrie, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” din Piteşti a organizat Conferinţa internaţională „Knowledge Economy – Challenges of the 21st Century”. Tema de anul acesta – „European Regional Development – Limitation and Challenges” – şi-a propus evidenţierea unor modele de succes în dezvoltarea regională în context european şi identificarea căilor optime de promovare a sustenabilităţii economice şi sociale în Europa.

Partenerii UCB în organizarea acestui eveniment au fost Institutul Regiunilor din Europa, reprezentat de Joachim Fritz, secretar general, Institutul Superior de Contabilitate şi Administraţie din Porto (ISCAP), reprezentat prin Anabela Mesquita, vicepreşedinte ISCAP, Consiliul Judeţean Argeş şi Primăria Municipiului Piteşti.
Consiliul ştiinţific al conferinţei a adus laolaltă personalităţi marcante din comunitatea academică din ţară şi din străinătate, printre care Dr. Franz Schausberger – Preşedintele Institutului Regiunilor Europene, prof. univ. dr. Anabela Mesquita – Vicepreşedinte ISCAP, prof. univ. dr. Lucian Albu – Membru al Academiei Române, Director, Institutul de Prognoză Economic, prof. univ. dr. Dr. HC – Valeriu Ioan Franc – Director General Adjunct, Institutul Naţional de Cercetări Economice, prof. univ. dr. Pavel Năstase – Rector, Academia de Studii Economice şi, din partea gazdelor, prof. univ. dr. Alexandru Puiu – Rectorul- fondator al UCB şi prof. univ. dr. Ovidiu Puiu – Rectorul UCB.
Au fost prezentate, după o riguroasă selecţie, 75 de lucrări ştiinţifice. Conferinţa a fost organizată pe cinci secţiuni: Politici şi strategii de dezvoltare regională, Politici financiare, contabile şi guvernanţă corporativă, Drept European şi Politici publice, Management strategic şi antreprenoriat, Marketing şi Turism. Lucrările au fost susţinute de cei peste 100 de participanţi de la 11 universităţi din România, patru universităţi din străinătate şi două institute naţionale ale Academiei Române: Institutul Naţional de Cercetări Economice şi Institutul de Prognoză Economică.
Prima zi a conferinţei a fost dedicată exclusiv prezentării lucrărilor în plen, iar cea de-a doua, unui workshop de cercetare ştiinţifică moderat de prof. univ. dr. Anabela Mesquita, care a propus un schimb de bune practici despre metodologia cercetării ştiinţifice.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI