„Casa Universitarilor”, pe vremuri o bijuterie arhitecturală, prima construcţie de artă modernă a Piteştiului, va redeveni, în curând, la forma iniţială. Actuala conducere a Universităţii Piteşti a decis să renunţe la „avantajoasa” sponsorizare oferită de cârciumarul Daniel Otobâcu, cu largul concurs al fostului rector, Gheorghe Barbu. Drept urmare, în aceste zile, ultimele bucăţi de lemn cu care fusese „decorată” clădirea în procesul de reabilitare şi renovare i-au fost returnate ex-proprietarului Otobâcu. Potrivit contractului de sponsorizare, de fapt un matrapazlâc în valoare de 20 de miliarde, Otobâcu se oferea să realizeze lucrări de reabilitare la „Casa Universitarilor” în valoare de 1 miliard de lei vechi, numai că devizul „final” a fost umflat la 20 de miliarde. În plus, din cauza lucrărilor de construcţie derulate fără niciun fel de acord şi autorizaţie, Universitatea a fost amendată şi i s-a impus de către Primărie remedierea situaţiei. Situaţia ar fi urmat să se termine, cel mai probabil, cu plata banilor sau cedarea clădirii lui Otobâcu în contul datoriei. „Noi nu avem nevoie de ce a făcut el, aşa că i-am trimis totul înapoi, inclusiv lemnul folosit la decorarea clădirii!”, ne-a declarat Ionel Didea, rectorul UPIT.
Astfel, clădirea a fost scoasă din nou la lumină de sub kitch-ul total în care se scufundase. În ceea ce priveşte reabilitarea adevărată a clădirii, aceasta nu se va mai face după proiectul realizat de arhitecţii piteşteni Pompiliu Soare şi Alexandru-Liviu Dumitrescu, pe care noua conducere a Universităţii îl supusese dezbaterii publice. „Deşi ar fi fost foarte frumoasă, refacerea clădirii după acel proiect ar fi fost prea costisitoare şi cei care au avut un cuvânt de spus au decis că nu ne putem permite investiţia. Clădirea va fi refăcută după planurile iniţiale şi readusă la forma pe care o cunoaşte toată lumea!”, ne-a mai spus rectorul Didea.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI