Dârmănești este o comună în județul Argeș formată din satele Dârmănești (reședința), Negreni, Piscani, Valea Nandrii și Valea Rizii.
În satul Dârmănești se află alte două monumente istorice și culturale:
Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” zidită între anii 1859 – 1863;
Monumentul Eroilor din primul război mondial, așezat lângă clădirea școlii. Monumentul prezintă inscripția :”Recunoștință eroilor care și-au jertfit viața pentru Patrie…”.
În satul Piscani se află biserica ,,Sfântul Nicolae”, monument de arhitectură inclus în lista monumentelor istorice din județ, și curtea boierească a marelui logofăt Vlaicu Piscanul, ansamblu-sit arheologic de interes național datând din secolul al XVI-lea, cuprinzând ruinele și incinta conacului.
Ansamblul bisericii,,Sfinții Voievozi” din satul Negreni, alcătuit din biserică și ruinele zidului de incintă, reprezintă un alt obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice din județ.
Crucea de piatră datând din anul 1810, aflată lângă biserica din satul Valea Nandrii, este clasificată ca monument memorial sau funerar.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Râul Doamnei a județului Muscel și era formată din satele Caracal, Dârmănești, Tămășești, Valea Nandrii, Valea Rizii și Zăhărești, având în total 1380 de locuitori. În comună existau două biserici și o școală cu 45 de elevi (toți băieți). La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa în aceeași plasă și comuna Piscani-Negreni, cu 998 de locuitori; aici existau două biserici și o școală mixtă cu 58 de elevi, în timp ce principalii proprietari de pământ erau C. Crasan, C. Hagi-Nicolau și Petre Pârâianu.
Anuarul Socec din 1925 consemnează desființarea comunei Piscani-Negreni, satele ei trecând la comunele Purcăreni (satul Piscani) și Dârmănești (satul Negreni). Astfel, comuna Dârmănești avea atunci 2200 de locuitori în satele Dârmănești, Negreni, Tămășești, Valea Rizii și în cătunul Valea Nandrii.
În 1950, comuna a fost arondată raionului Pitești din regiunea Argeș. În 1968, ea a trecut la județul Argeș în alcătuirea actuală.