Comuna Albeștii de Argeș a sărbătorit Centenarul. Elevii de la Școala Gimnazială au susținut un emoționant program artistic. Duminică, 18 noiembrie, comuna Albeștii de Argeș a celebrat Centenarul, aducând omagiul eroilor din localitate care și-au jertit viețile pe frontul Primului Război Mondial, pentru îndeplinirea idealului României Mari.

Alături de primarul Gabriel Popa, în jurul Monumentului Eroilor comunei Albeștii de Argeș, străjuit de două tunuri, mărturii ale vitejiei și sacrificiului, pe fațada căruia sunt încrustate în piatră numele celor care s-au jertit în luptă, s-au adunat, în semn de respect și recunoștință, localnicii, precum și oficialități județene: Cristina Stocheci – senator, secretarul de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Nicolae Tudose, președintele Consiliului Județean Argeș, vicepreședintele CJ Argeș Ion Mînzînă, subprefectul Adrian Bughiu, deputatul Dănuț Bica, dar și alți edili ai localităților învecinate.

Toți cei prezenți au descoperit istoria comunei Albeștii de Argeș, de la prima atestare documentară, la vremurile lui Țepeș Vodă, până în prezent, adevărate dovezi ale sacrificiilor și credinței albeștenilor. De asemenea, în încheiere, elevii de la Școala Gimnazială Albeștii de Argeș au susținut un emoționant program artistic, interpretând cântece și poezii patriotice.

Nu întâmplător, Monumentul Eroilor este amplasat în imediata apropiere a școlii, astfel încât tinerele generații să fie conștiente de sacrificiul înaintașilor, dar mai ales să fie mândre de moștenirea lor.

Comments

comments