Administraţia locală din Bascov, în frunte cu primarul Gheorghe Stancu, îşi mai trece în palmares încă două reuşite în ceea ce priveşte proiectele pe fonduri europene. De curând, Agenţia de Dezvoltare Sud Muntenia a remis primăriei scrisorile de acceptare a cererilor de finanţare înaintate de administraţia locală pentru renovarea a două şcoli din comună. Astfel, demersurile susţinute pentru aprobarea celor două proiecte şi-au arătat roadele. Primul dintre ele se referă la reabilitarea completă a Şcolii generale din Bascov Centru. Proiectul face parte din Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 3- Îmbunătăţirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenţie 3.4. – „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă. „Suntem încântaţi să vă informăm că, în urma finalizării procesului de evaluare tehnică şi financiară, proiectul propus de dumneavoastră a fost declarat acceptat şi va trece în etapa precontractuală de verificare a proiectului tehnic”. În 6 luni, Primăria Bascov trebuie să depună şi proiectul tehnic, urmând ca apoi să fie începute procedurile de licitaţie şi de execuţie a lucrărilor. Proiectul de renovare a Şcolii Bascov are o valoare totală de 3.119.681,27 lei noi (peste 31 de miliarde de lei vechi), dintre care 2.293.035,56 lei – fonduri nerambursabile.
Cel de-al doilea proiect vizează „Reabilitarea Şcolii Generale cu clasele I-VIII Valea Ursului, comuna Bascov” şi are o valoare totală de 3.079.918,18 lei (peste 30 de miliarde de lei vechi), din care asistenţa financiară nerambursabilă 2.186.601,08 lei.
„Cele două şcoli au mare nevoie de reabilitare şi ne bucurăm că am reuşit să obţinem banii necesari pentru a le aduce la un nivel pe care copiii din Bascov îl merită cu prisosinţă. Este o veste extraordinară pentru noi! Am început deja demersurile necesare pentru următoarele etape, pentru că nu vrem să pierdem nicio secundă, astfel încât aceste proiecte să fie implementate cât mai repede. Cele aproape 62 de miliarde sunt o adevărată gură de oxigen pentru învăţământul bascovean”, spune primarul Gheorghe Stancu.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI