Meteorologii au emis azi atenţionare de tip Cod Galben de ploi pentru aproape toată ţara, valabilă de marţi, 24 mai, ora 15:00, până miercuri, 25 mai, ora 21:00.

 

Sunt prognozate fenomene precum instabilitate atmosferică accentuată, ploi însemnate cantitativ.

În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50…70 l/mp.

În a doua parte a zilei de marţi (24 mai) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (24/25 mai), manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI