Coaliția de guvernare a pierdut susținerea românilor. PSD, cât toate partidele de la putere împreună! Ce arată sondajul Politico

0
104

Coaliția de guvernare a pierdut susținerea românilor. PSD, cât toate partidele de la putere împreună! Ce arată sondajul Politico. Un sondaj de opinie, publicat de Politico.eu, privind intenția de vot a românilor, la următoarele alegeri parlamentare, vine cu cifre proaste pentru coaliția de guvernare formată din PNL și USR PLUS.

Mihai Gâdea a prezentat, în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3, rezultatele sondajului efectuat de publicația europeană. Sondajul arată că PSD a ajuns în prezent la 34% din opțiunile electoratului (față de 28,9% la alegerile din 2020), în vreme ce PNL ar fi scăzut la 18% (față de 25,2% în 2020).

Partidul AUR a crescut la 14% (9,1% la alegeri), față de cele 12% pe care le-ar avea USR PLUS (15,4% la alegeri). UDMR se menține la nivelul pragului electoral de 5% (5,7% la alegeri). În aceste condiţii, PSD are aproape cât toate partidele din coaliţia de guvernare la un loc, scrie Politico.eu.

Este o statistică prezentată de Politico.eu care urmărește date naționale și intenția de vot prezentate în sondajele din toate țările din Uniunea Europeană. Sunt date actualizate zilnic.

Alegerile parlamentare în România au avut loc pe 6 decembrie 2020. Următoarele alegeri vor avea loc în 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here