Vinerea trecută, la Primăria Stolnici s-a dat startul proiectului „Stolnici-tradiţie şi folclor”, obiectivul principal fiind valorificarea potenţialului turistic local prin promovarea identităţii culturale în scopul creşterii gradului de atractivitate ca destinaţie turistică a comunei. Florentina Grigoraş, managerul acestui proiect, ne-a precizat că acest program a fost depus în 2010 prin intermediul Asociaţiei „Căluşarii”.
Referitor la acest proiect, primarul Sevastian Pupază Roşu ne-a declarat: „Promovarea acestui proiect care vizează dansul căluşului, de care noi suntem mândri, a fost o ambiţie a noastră. Căluşul este un dans de tradiţie la Stolnici, iar prin punerea în practică a acestui proiect, vom putea organiza un festival naţional al Căluşului de a cărui reuşită nu ne îndoim, având în vedere că fondurile ne permit să organizăm un eveniment de amploare naţională.
De altfel, vreau să-i invit pe toţi iubitorii dansului Căluşului în ziua de mare sărbătoare a Înalţării Domnului, la Festivalul judeţean al Căluşului pe care noi îl organizăm în fiecare an”.
Valoarea totală a proiectului este de 976.500 de lei, iar perioada de implementare este de 12 luni.