Clinica Teddy Care din Pitești, unde a fost anesteziat copilul de 4 ani, a fost închisă de DSP

2,238 views

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Argeș a închis aseară Clinica stomatologică Teddy Care din Pitești. Doctorul Aura Copciag, şef serviciu control în sănătate publică, a suspendat activitatea clinicii stomatologice. Decizia a fost luată după ce micuțul anesteziat în acest cabinet a murit. ”Având în vedere riscul major care s-a generat, copilul a murit, și având în vedere severitatea efectului din cauza expunerii la acest risc, am decis suspendarea activității clinicii Teddy Care până la intrarea în legalitate, până la încheierea contractului cu medicul anestezist și până la schimbarea certificatului de înregistrare la Colegiul Medicilor, pentru că au și funcție de ATI care trebuie să fie exclusă din obiectul de activitate”, a declarat inspectorul DSP Argeș.

Reamintim că micuțul în vârstă de 4 ani și 6 luni din Pitești care a intrat în comă după o anestezie generală făcută la Clinica Teddy Care din Pitești a murit aseară la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din București. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș, a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. ”Referitor la cazul copilului transportat la spital în urma unei proceduri medicale stomatologice, având în vedere modificarea situației juridice, urmează a fi schimbată încadrarea juridică în cauză, noua încadrare fiind aceea de ucidere din culpă. Totodată, precizam că încă de zilele trecute au fost luate toate măsurile pentru conservarea tuturor mijloacelor de probă, iar la momentul de față se așteaptă concluzii de natura tehnică, care vor fi trase în urma verificărilor Direcției de Sănătate Publică. Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, transmite Poliția Argeș.

Comments

comments