Pe rolul Tribunalului Bucureşti se află un dosar, în premieră, prin care o firmă de asigurări cere despăgubiri unor instituţii ale statului pentru starea proastă a drumurilor pe care le gestionează. Este vorba despre Asirom, care a dat în judecată Consiliul Judeţean Argeş, Consiliul Local Bălileşti şi CNADR, pentru un incident petrecut pe DJ 723, în care a fost implicat un client al firmei de asigurări. Evenimentul s-a produs în 2009, pe drumul judeţean ce traversa comuna Bălileşti.

Dorel Obăgel conducea, pe timp de noapte, o Skoda Octavia şi a dat, în plină stradă, peste un bolovan imens, care i-a distrus bara din faţă a maşinii, i-a spart farurile şi proiectoarele şi i-a avariat capacul de la cutia de viteză. Cum şoferul avea asigurare Casco la Asirom, acesta şi-a reparat maşina pe banii firmei respective.
Asirom însă a dat în judecată CJ Argeş, CL Bălileşti şi CNADR pentru recuperarea prejudiciului de 2.200 lei, la care a mai adăugat şi dobânda aferentă celor trei ani, dar şi cheltuielile de judecată.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI