Vineri, la ora 12, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Argeş va avea loc deschiderea oficială a cursurilor de limba chineză, care va deveni astfel o materie opţională în sistemul de învăţământ argeşean, de la preşcolari până la mediul universitar.

În cadrul evenimentului de vineri vor fi prezentate viitorilor cursanţi cele două profesoare care vor preda chineza în Argeş. Ambele sunt chinezoiace, dar vorbesc fosrte bine româneşte, în prezent activând la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Potrivit preşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău, cererea de înscriere la cursurile de limbă chineză a fost foarte mare, existând peste 300 de solicitări doar din partea copiilor de nivel preşcolar, gimnazial sau liceal. 
Modulele pentru studenţi nu au fost definitivate încă, dat fiind că anul universitar nu a început de foarte mult timp şi încă nu s-au terminat înscrierile.
De asemenea, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Argeş se va încerca realizarea unor cursuri şi pentru oamenii de afaceri argeşeni, ulţi dintre ei exprimându-şi dorinţa de a învăţa chineza, ca oportunitate de a realiza noi contacte de afaceri. Pentru elevi şi studenţi, cursurile sunt gratuite. Pentru oamenii de afaceri interesaţi să înveţe chineza vor fi percepute taxe. Înscrierile se fac prin intermediul Asociaţiei ChinaR0.

Dat fiind interesul foarte mare al argeşenilor pentru învăţarea acestei limbi, conducerea CJ Argeş va face demersuri pentru aducea a încă unei profesoare. Totul depinde însă de  rezolvarea problemei privind cazarea acesteia în Piteşti.

Comments

comments