Statele membre au stabilit pentru un an durata de aplicare a reglementării privind certificatul european de sănătate destinat facilitării călătoriilor în UE, conform textului adoptat miercuri de ambasadorii celor douăzeci şi şapte de state ale blocului comunitar, regulă ce urmează să fie negociată cu parlamentarii europeni, relatează France Presse.

Propunerea iniţială a Comisiei Europene prevedea ca acest “certificat verde digital” – care ar trebui să intre în vigoare până la sfârşitul lunii iunie – să fie valabil până când Organizaţia Mondială a Sănătăţii va declara că pandemia de COVID-19 a luat sfârşit.

Dar statele membre, refuzând ca aplicarea acestuia să depindă de un organism din afara UE, au modificat această dispoziţie.

Textul prevede ca această reglementare să se aplice timp de 12 luni de la intrarea sa în vigoare, urmând ca executivul european să facă un raport de evaluare cu trei luni înainte de sfârşitul acestei perioade.

Potrivit textului, o suspendare sau o prelungire trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri legislative ordinare implicând Consiliul (care reprezintă statele membre) şi Parlamentul European şi nu doar Comisia.

Acest document este destinat să faciliteze călătoriile europenilor care pot atesta că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19, un rezultat negativ la teste PCR sau antigen rapid ori că au dezvoltat imunitate după infectare.

Referitor la măsurile antiepidemice de la frontierele lor, cele 28 de state membre au reformulat o dispoziţie care prevede că orice stat care impune restricţii (carantină sau altele) deţinătorilor respectivelor certificate ar trebui să vină cu explicaţii în faţa Comisiei Europene.

Comments

comments