Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Mioveni, la Târgul de Turism al României

481 views

La invitația Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, în perioada 20 – 23 februarie, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Mioveni participă la cea de-a 43-a ediție a Târgului de Turism al României, organizată în Complexul ROMEXPO, Pavilionul B2.

Ediția de primăvară a Târgului de Turism reprezintă locul ideal de prezentare atât a celor mai interesante oferte și atracții turistice din România și din străinătate, cât și a accesoriilor și gadget-urilor necesare în orice vacanță.

Pe durata celor patru zile ale expoziției vor fi organizate conferințe și seminarii dedicate în special vizitatorilor și specialiștilor, publicul și expozanții fiind la curent cu investițiile din domeniu, atât din România, cât și la nivel European.

Comments

comments