Centrul Cultural Pitești vă invită la o întâlnire cu scriitorul Ioan Lascu. Tema: “Suprarealismul francez și cel românesc”

Centrul Cultural Pitești vă invită joi, 16 decembrie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții la dezbaterea cu tema “Suprarealismul francez și cel românesc”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Colocviile Municipiului Pitești”, coordonat de redactorul-șef al revistei de cultură “Argeș”, scriitorul dr. Leonid Dragomir. Invitat: scriitorul Ioan Lascu.

“Născut în 1951 lângă Petroșani, Ioan Lascu a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română din București în anul 1974. Aici a avut profesori importanți și colegi care au devenit ulterior scriitori remarcabili. După absolvire a practicat diverse meserii: profesor de liceu, metodist, redactor de ziar ș.a. Din 1993 până în 2016 a fost cadru didactic la Facultatea de Litere din Craiova. Actualmente este președintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. Este poet, eseist, critic literar, traducător, publicist. A scris numeroase cărți, unele încununate cu premii importante. La noua ediție a <Colocviilor Municipiului Pitești> va aborda o temă interesantă – <Suprarealismul francez și cel românesc>. Este vorba de cea mai viguroasă și radicală mișcare de avangardă începută în Franța și la care au participat multe personalități artistice și literare din România. Contribuția acestora va fi bine pusă în evidență prin studiul comparativ”, spune Leonid Dragomir.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.