Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. ZUGRAVII ARGEȘENI din secolele XVIII-XIX

582 views

Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. ZUGRAVII ARGEȘENI din secolele XVIII-XIX

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Semnificativa dezvoltare a picturii religioase a fost determinată de existenţa unei renumite şcoli de zugrăvie locale, în care s-au format generaţii succesive de zugravi ce au înnobilat, prin arta lor, numeroase locaşuri de cult din Ţara Românească, dar şi din Transilvania. Pictorii peregrini argeşeni formaţi în vestita Şcoală de zugrăvie din Piteşti s-au remarcat peste Carpaţi, demonstrând, prin creaţia lor, vitalitatea artei plastice religioase din Ţara Românească, care a atins culmile perfecţiunii în epoca brâncovenească.

În arta plastică medievală piteşteană, este evidentă predominanţa picturii religioase concepute pe baza unor reguli stabilite prin erminii, constând din „bizantinizarea” personajelor biblice: figure ascetice în poziţii rigide prezentate în realizarea programelor iconografice ale picturilor murale din bisericile ortodoxe, dar şi pe icoanele pictate care împodobeau interioarele locuinţelor argeşenilor.

Prof. Grigore Constantinescu în Argeșul artistic – evocări biografice ni-l aduce în prim plan pe renumitul zugrav Popa Simeon din Piteşti, cel care definitivează, la 13 martie 1759, împreună cu ucenicul său, Nicolae, al treilea strat de pictură al Bisericii Mănăstirii Prislop, conservat, actualmente, în pronaos, prin scene din «Acatistul Maicii Domnului» şi din ciclul hristologic. Pe registrul superior al iconostasului cu Crucea Răstignirii şi moleniile, păstrat de la vechea biserică ortodoxă Reea din comuna Toteşti–Hunedoara, demolată în anul 1930, fusese consemnat autorul picturii: „smeritul popa Simeon zugravu ot Piteşti”.

În 1765, Simeon devine preot la Silvaşu de Sus, unde procură, pe cheltuiala sa, volume ritualice, pe care menţionează manu propria apartenenţa: „popa Simeon zugravu sin popa Simeon, protopop ot Piteşti”. Cu acelaşi ucenic, Nicolae zugravul, pictează, la Biserica Ghelari, naosul şi altarul. El este autorul unor icoane pictate pe lemn la Ruda, printre care un «Sf. Nicolae», iar, în 1776, „smeritul popa Simeon zugrav” repictează Biserica cnezială Cinciş-Cerna. Se conservă icoana «Iisus Hristos Deisis» semnată „popa Simeon zugrav, 1776”, precum şi cea imaginând pe «Cuvioasa Paraschiva» pictată pentru Biserica Chergeş.

În anul 1779, zugravul Simeon definitivează pictura murală a Bisericii «Înălţarea Domnului» din Nucşoara, iar, în 1783, pictura parietală a Bisericii Cetate. Popa Simeon ot Piteşti pictează, de asemenea, steaguri împărăteşti aflate în patrimoniul locaşurilor de cult de la: Lugoj, Nucşoara şi Zolt. Un «Deisis» se află în colecţia din Orăştie; o uşă împărătească zugrăvită în 1777, la Haţeg; un registru împărătesc, la Sânpetru. Se confirmă, prin documente de epocă, iniţierea, de către popa Simeon, a unei şcoli de zugrăvie în zona Hunedoarei; o icoană pe lemn «Sf. Nicolae» prezintă similitudini stilistice şi decorative cu icoanele sale, fiind semnată „Pasca zugrav, 19 august 1774”. Dintre alte lucrări de referinţă ale pictorului piteştean, s-au păstrat: registrul împărătesc de la Cârneşti cu icoanele: «Sf. Nicolae» şi «Înălţarea Domnului», icoanele de la Păucineşti (comuna Sarmisegetuza): «Arhanghelul Mihail», «Iisus Hristos Învăţător», precum şi cele de la: Baru Mare, Râul Alb, Râu Bărbat, Poeniţa Tomii.

Perioada de maximă activitate a preotului piteştean Simeon [1759– 1789] prezintă zone de referinţă: Prislop şi Densuş, deşi prezenţa sa este semnalată, în 1792, la Râu Bărbat din zona Haţegului, iar, în 1795, pe Valea Jiului Superior, în Biserica «Sânionilor» din Petroşani, la Vulcani şi Uricani.

Motivaţia practicării de către zugrav a artei sale iconografice este consemnată în pisania din 17 septembrie 1779 a Bisericii din Nucşoara: „Valuri multe ridică furtuna pe mare, / mai vârtos gându’ omului întru lucrare,/ nu atâta grija şi frica începutului, / cât grija şi primejdia sfârşitului, / fiece început de folos nevoinţa li se arată, / dar sfârşitu’ a tot lucru ia plată. / Lăudat să hie a lui Dumnezeu putere / care după începutu şi săvârşire / şi popa Simeon cu a sa zugrăvire / dă lui Hristos laudă şi mărire.”.

Ucenicul lui Simeon în tainele zugrăvitului, Nicolae din Piteşti, a pictat împreună cu mentorul său, Biserica «Sf. Arhangheli» din Ghelari, unde semnează decoraţia altarului, precizându-şi zona de origine: „Nicolaus pictor de Transalpina” (Nicolae zugrav din Ţara Românească). Nicolae este autorul picturii murale a naosului Bisericii Gurasada- Hunedoara realizate în 1765. În colecţia de piese de cult patrimoniale de la Orăştie, se păstrează icoanele sale: «Arhanghelul Mihail» şi «Maica Domnului cu Pruncul» semnate, prin abreviere, în chirilică: P. N. Z. (Popa Nicolae zugravul). Numele unui Grigorie zugrav apare, în 1752, pe iconostasul Bisericii de lemn din Cheţani-Mureş, element argumentativ pentru asocierea artistului cu o icoană reprezentând pe «Maica Domnului cu Pruncul» din patrimoniul Bisericii Urlueşti-Cepari, judeţul Argeş, semnată „Grigorie zugravu” 7254 [1745–1746], confirmându-se, astfel, prezenţa unui alt pictor argeşean în Transilvania.

Exceptând seria „peregrinilor”, alţi absolvenţi ai Şcolii de zugrăvie din Piteşti vor continua să lucreze în zonă, transmiţând, din generaţie în generaţie, arta lor în împodobirea picturală a bisericilor; dintre aceştia, se remarcă, prin frecvenţa lucrărilor, dar, mai ales, prin calitatea artistică a acestora, zugravii Voicu ot Piteşti şi Ilie zugravul ot Piteşti, consideraţi „adevăraţi dascăli de zugrăvie bisericească”.

În primele decenii ale secolului al XIX-lea, Voicu zugravul îşi dovedeşte măiestria sa în realizarea picturilor murale sau a icoanelor împărăteşti de la bisericile: Albota, Bascov, Călineşti, «Sf. Vineri» Piteşti, Ştefăneşti-Vale, Vultureşti, Mănăstirea Valea şi altele.

Descendent al unui renumit pictor de biserici, care a zugrăvit biserica Mănăstirii Horezu/Hurez, Petre Gheţulescu, el însuşi fiu de zugrav, autorul, printre altele, al icoanelor: «Iisus Pantocrator» şi «Maica Domnului cu Pruncul» datate 1849, din zestrea iconografică a Schitului Lacu Negru-Călineşti, dar şi al unui «Autoportret» din 1830 ce relevă calităţi artistice deosebite, Ilie Petrescu se remarcă, prin talentul său de excepţie manifestat în picturile murale atestate documentar, sau pe unele dintre icoanele existente din locaşurile de cult de la: Câmpulung (Biserica Domnească), Deduleşti, Gruiu, Leiceşti, Lucieni, Negreşti, Oarja, Piteşti (Buna Vestire-Greci, Sf. Gheorghe, Maica Precista, Sf. Ilie, Sf. Ioan Botezătorul), Popeşti-Găleşeşti, Schitul Lacu Negru din Călineşti, Smeura, Turculeşti, Zgripceşti şi altele.

Pictorul va deveni renumit în zonă, prin picturile murale realizate în numeroase altare de credinţă strămoşească, prin icoanele pictate pe lemn păstrate în Biserica «Sf. Ioan Botezătorul» din Piteşti («Iisus Pantocrator» [1867], «Sf. Dimitrie» [1866]); Biserica «Sf. Mina»-Greci («Sf. Filofteia», «Sf. arhidiacon Ştefan» [1875]) şi altele.

Respectat în mediul artistic, întrucât era staroste al breslei zugravilor argeşeni, fiind unanim apreciat ca „meşter prima”, Ilie Petrescu îşi va completa studiile de artă plastică la Viena, abordând şi pictura laică, prin realizarea, în 1867, a compoziţiei „Mihai Viteazul după lupta de la Călugăreni” şi a unui excelent «Autoportret», în 1875.

Notorietatea artistului depăşise limitele ţinutului natal, element informaţional confirmat documentar într-o misivă a Primăriei urbei Craiova din anul 1865, prin care „Zugravul Ilie Petrescu din Piteşti e poftit la cântărire cu a sa pricepere despre care i s-a dus faima până la Craiova, într-o zugrăveală bisericească pe care epitropii lăcaşului la care au trebăluit zugravii tocmiţi anume pentru asta, nu o mai vor, pentru că vopselele se cojesc şi dau să cadă de pe pereţii sfântului lăcaş.”.

Printre ucenicii formaţi la Şcoala de zugrăvie din Piteşti, sunt menţionaţi, ca „ajutoare de gros” în realizarea unor picturi murale: Vasile Alecsiu (la Biserica Vultureşti), Nicolae zugravu (la Biserica Leiceşti), Simion (la Biserica Turculeşti-Călineşti).

În Câmpulung-Muscel, „Şcoala de zugravi de pe Uliţa Văii” întemeiată de preotul Badea în anul 1822, probabil în incinta Bisericii Marina, a reprezentat, pentru Muscelul istoric, o „autentică pepinieră de zugravi de subţire”. Inspirându-se din caietul de modele redactat de către renumitul Radu Zugravul [1740-1802], cel care a copiat scene biblice imaginate şi realizate de înaintaşi de seamă ai picturii murale religioase din veacul al XIV-lea, absolvenţii acesteia au împodobit cu pictură murală numeroase locaşuri de cult din zona Muscelului. Şcoala de zugrăvie câmpulungeană a reprezentat o primă sursă de iniţiere în arta plastică pentru pictorii câmpulungeni ai evului modern Ion Negulici şi Iacovache Constantinescu, care, preluând creator tradiţia seculară a zugravilor de biserici, au realizat opere plastice de evident rafinament artistic interesând, în special, pictura laică.

Tuturor acestor vrednici înaintaşi li se cuvine un gând pios de recunoştinţă pentru operele lor de început care stau la temelia artei plastice argeşene – parte constitutivă a comorilor de artă perene ale neamului românesc.

Bibliografie selectivă:

  1. Constantinescu, Grigore – Argeşul monumental – enciclopedie patrimonială, Piteşti, 2011;

  2. Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.

  3. Pîrnuţă, Gheorghe – Contribuţii la istoria şcolii muscelene, în „Studii şi articole de istorie”, III, Bucureşti, 1961.

Comments

comments