Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. GHEORGHE ILIESCU-CĂLINEȘTI (1932-2002) – artistul ce exprimă noblețe și grandoare

950 views

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Gheorghe Iliescu-Călineşti, reprezentant de seamă al sculpturii avangardiste din România, s-a născut la 14 iulie 1932, în familia unui renumit meşter popular specializat în dăltuirea lemnului, Gheorghe Iliescu din Călineştii Muscelului, sculptorul înzestrat al splendidelor iconostase care decorează interiorul unora dintre bisericile ortodoxe din zonă.
Grigore Constantinescu în „Argeșul artistic – evocări biografice” ne relatează că rememorând clipe de neuitat din curgerea vieţii sale, Gheorghe Iliescu-Călineşti se va confesa liric, la maturitate: „M-am născut / în luna lui Cuptor, / pe pământul meu, / din apele mele, / din pomii mei, / să văd, / să simt, / să iubesc, / să cred”.

Trăindu-şi copilăria între uneltele şi lucrările meşteşugite cu har ale tatălui său, Gheorghe Iliescu va deprinde meseria cioplirii artistice a lemnului în casa părintească, pentru ca, după absolvirea şcolii primare în satul natal şi a cursurilor Liceului «I. C. Brătianu» din Piteşti, să-şi desăvârşească cunoştinţele de sculptură la Academia de arte frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea competentă a sculptorului Cornel Medrea [1888- 1964], cel despre care marele pictor Corneliu Baba afirma că „a lăsat o operă imensă ce abia încape într-un muzeu; oriunde te întâlneşti cu ea, o remarci: ea exprimă nobleţea şi grandoarea ce îi erau proprii lui…”.

Expoziţia personală de la Sala Dalles din Bucureşti în anul 1966 a constituit o veritabilă rampă de lansare spre afirmarea sa ca sculptor cu reale perspective de confirmare a talentului înnăscut, fiind încununat cu marele premiu al Uniunii artiştilor plastici din România. Participarea la importantele expoziţii internaţionale organizate în Europa: Bienala Tineretului de la Paris [1967], Bienala Tineretului «Danubius» de la Bratislava [1968], Bienala de la Veneţia [1972], Bienala de plastică mică de la Padova [1977], Bienala de la Budapesta [1978] îl proiectează pe tânărul sculptor absolvent al prestigioasei Academii de artă bucureştene, pe culmile consacrării, reacţiile criticilor de artă din ţară şi de peste hotare fiind extrem de favorabile.
Aria geografică a expoziţiilor unde a fost prezent prin creaţia sa sculpturală, s-a extins în timp, incluzând: Austria, Belgia, Brazilia, Germania, Grecia, Iugoslavia, Spania, S.U.A., Turcia. O selecţie absolut subiectivă a impresionantei sale opere sculptate în lemn, piatră sau bronz ar proiecta lumini dintre cele mai favorabile asupra lucrărilor extrem de apreciate în contextul expoziţiilor de gen organizate pe mapamond. Dintre sculpturile în lemn expuse în mari colecţii de artă din străinătate, se remarcă în special: «Crucifix», la Krapina, Serbia; «Fereastra», în Oronsko, Polonia; «Familia II», la Palm Beach, S.U.A.

Printre operele expuse dăltuite în piatră, sunt revelatorii pentru creaţia sa artistică: «Legenda Dochiei» din parcul bucureştean Herăstrău; «Evoluţie», la Caracal; «Captarea razelor» din Arad; «Sfinx», la Măgura Buzăului; «Oameni ai pământului», grupaj format din şase piese, la Piteşti.
Sculptura în marmură prezintă printre realizările de excepţie ale artistului plastic: «Nodul generaţiilor», Piteşti, 2001, «Timpul» (Monumentul Brâncuşi de la Craiova).

Sculpturile în bronz: «Iancu de Hunedoara», expusă la Hunedoara, «Pasăre în zbor», la Bucureşti, «Familia», în Topoloveni reprezintă opere de amplă vibraţie artistică realizate de către sculptorul muscelean.

În „palmaresul” său artistic, se înscriu, printre altele, onorantele distincţii: Diploma de onoare a Quadrienalei de artă decorativă de la Erfurt-Germania şi Premiul Academiei Române din anul 1993.
Extrem de apreciat de către publicul de artă avizat, Gheorghe Iliescu-Călineşti va intra, prin sculpturi reprezentative, în colecţii particulare şi muzeale din: Bacău, Bucureşti, Câmpulung Moldovenesc, Constanţa, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Jiu, Timişoara, Topoloveni, dar, spre satisfacţia sa, chiar şi dincolo de fruntariile ţării, în renumite colecţii de artă din: Bruxelles, Geneva, Madrid, Moscova, Palm Beach, Paris, Roma, Viena şi Zurich.

Considerat „unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani din perioada postbelică”, numele sculptorului român este consemnat în dicţionarele internaţionale de artă, precum «Dicţionarul de artă modernă» apărut la Paris, în 1970, artistului Gheorghe Iliescu-Călineşti fiindu-i consacrată, de către Cornel Radu Constantinescu, o elogioasă monografie la prestigioasa Editură Meridiane, în anul 1986.
Destinul îi va rezerva, peste ani, o binemeritată surpriză: la Târgu- Jiu, Gheorghe Iliescu care, devenind celebru prin opera sa, îşi adăugase numelui de familie cognomenul toponimic, va fi premiat pentru sculpturile sale închinate inegalabilului sculptor român trăitor la Paris: «Brâncuşi» – un bust de bronz de „o eleganţă clasică”, «Omagiu lui Brâncuşi» şi «Cap de copil» realizat într-o manieră tipic brâncuşiană în perioada studenţiei la Academia de arte din Bucureşti sub îndrumarea profesorului său Corneliu Medrea – „un triptic cu semnificaţie simbolică fundamentală”, premiul „Brâncuşi” – cel mai mare premiu naţional pentru sculptură fiind oferit pentru prima oară „întâiului mare sculptor român”, Gheorghe Iliescu-Călineşti.

Semnificaţia acestui succes este surprinsă în esenţa sa de scriitorul gorjean Vasile Vasiescu: „Premiul s-a vrut a fi o pedeapsă solară aplicată cu eleganţă celui care, sacrificându-se tragic orgoliului, a îndrăznit să-l cuprindă cu inima pe Brâncuşi. Gheorghe Iliescu-Călineşti este sculptorul român care, ispitit de metafizica zborului, întruchipează deopotrivă un olimpianism total asumat cu prudenţa ţăranului ostenit de atâta îngândurare filosofică, dar şi o independenţă protocolară cu care reiterează, original şi reuşit, convingerea că Brâncuşi rămâne mereu începutul sculpturii.”.

Conferirea importantei distincţii oferă sculptorului Gheorghe Iliescu- Călineşti prilejul de a rosti cu recunoştinţă, la festivitatea înmânării premiului, crezul său nedezminţit în eternitatea operei brâncuşiene: „Brâncuşi a venit acasă şi a intrat în rădăcina ţării pe care a spiritualizat-o. El a inversat forma piramidală în care s-au înscris toţi clasicii sculpturii.Toate lucrările lui sunt ca o azvârlire din centrul piramidei către bază.

Brâncuşi a legat pământul de cer prin această demonstraţie. De la el, acesta este rostul compoziţional în sculptură. Şi dacă mă gândesc la operele lui, toate se înscriu în acest context. El a creat întâiul abecedar de semne al sculpturii moderne. Şi a venit apoi în ţara lui, şi nu a luat numai partea de Gorj a Gorjului, şi a luat, de fapt, spiritul ţărânei locului unde s-a născut, spiritul acestui loc ales de Dumnezeu. El a zămislit gestul, a creat spiritul. Putem să-l luăm pe Brâncuşi ca pe un geniu, dar câştigăm mai mult dacă-l luăm drept un mare creator. El nu a copiat obiectul în artă, el l-a transformat, l-a dus, l-a antrenat într-o mişcare spirituală. Până la el, nu s-a mai făcut acest lucru. Toate aceste gânduri mă fac să spun că el este Creatorul. Mă feresc să spun că este un geniu. Dar nu mă feresc să spun că este Dumnezeu.”…
Artist plastic de o remarcabilă forţă creatoare, Gheorghe Iliescu- Călineşti îşi exprimă, în desenele sale, capacitatea de a releva esenţe, prin contururi precise şi haşuri, exteriorizându-şi, astfel, propriile sentimente generate de subiectele abordate. emnificaţia expresiei favorite autocaracterizatoare a artistului: „Mă scol ca o trestie şi mă plec ca un timp” este interpretată divers, deşi îi rezumă metaforic esenţa umană; fragilitate în raport cu societatea, supus unor puternice presiuni exterioare, cu o finalitate certă a statuării, printr-o operă durabilă, în eternitatea timpului.

La puţin timp după trecerea în eternitate a marelui sculptor, în 12 martie 2002, Bogdan-Alexandru Vişan consemna, în articolul său «Gheorghe Iliescu-Călineşti» publicat în „România literară”, nr. 14/2002, elogiul adus de criticul de artă Pavel Şuşară memoriei artistului muscelean: „O dată cu el, dispare încă unul dintre marii iubitori şi cunoscători ai lemnului şi poate ultimul artist român contemporan pentru care lemnul nu a fost doar un simplu material, ci şi un adevărat univers, o lume plină de latenţe vitale şi de încărcătură magică.”.

O lucrare semnată «Călineşti» impresionează întotdeauna prin armonia sa cu spaţiul în care este amplasată, prin vocaţia tehnică remarcabilă a sculptorului, prin sinteza formelor ce trimit spre imaginarul colectiv, prin densitatea şi energia interioară a acestora, prin tehnica sigură a cioplitului. A lucrat în piatră, bronz, marmură, dar lemnul a fost cel mai apropiat de personalitatea sa, de idealurile acestei creaţii, a fost materialul în care a descoperit soluţiile limbajului său.”.

Talentatul artist plastic muscelean Gheorghe Iliescu-Călineşti şi-a durat astfel, printr-o operă nemuritoare, un piedestal temeinic spre a se statua întru eternitatea artei sculpturale româneşti.

Bibliografie selectivă:

1. Constantinescu, Grigore, Argeșul artistic – evocări biografice, Ed. Alean, Pitești, 2015.
2. Crişan Maria-Magdalena – Gheorghe Iliescu-Călineşti (1932-2002), în „Observator cultural”, nr. 422 / 2008;
3. Grigorescu Dan – Dicţionarul avangardelor, Bucureşti, 2003; Prut Constantin – Dicţionarul de artă modernă, Bucureşti, 1982;
4. Şenilă-Vasiliu Mariana – Un sculptor cu aripi de înger – Gheorghe Iliescu-Călineşti [1932-2002], în „Săgetătorul” – supliment literarartistic al cotidianului „Argeşul”, nr. 259/2002;
5. Vasiescu Vasile – Cândva, de Ziua Franţei, în „GorjNews.ro”, august 2012;
6. Vişan Bogdan-Alexandru – Gheorghe Iliescu-Călineşti, în „România literară”, nr. 14 / 2002.

Comments

comments