Centenarul Marii Uniri. Argeşeni de care suntem mândri. ARMAND CĂLINESCU, OM DE STAT ȘI CONDUCĂTOR DE ȚARĂ

România de la Argeş! În anul Centenarului Marii Uniri, universulargesean.ro vă invită să redescoperiţi argeşenii care au jucat un rol important în istoria României Moderne, personalităţi de care suntem mândri.

Armand Călinescu (n. 22 mai 1893, Piteşti) este personalitatea politică care a activat în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, activitatea sa în funcţii guvernamentale fiind îndreptată împotriva oricăror curente extremiste care ameninţau ordinea în stat.

Fiu al colonelului medic Mihai Călinescu şi al Ecaterinei Gherman, a urmat cursurile primare, gimnaziale şi secundare în oraşul natal, la Liceul „Ion C. Brătianu”. Studiază, apoi, la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere şi Filosofie (1912 – 1918), din cadrul Universităţii Bucureşti, iar doctoratul în ştiinţe economice îl obţine la Universitatea din Paris (1921) cu teza „Le change roumain. Sa dépreciation depuis la guerre et son rétablissment”. Activitatea sa politică a fost una extrem de intensă, printre funcțiile avute regăsindu-se și cele de: deputat (1926 – 1937), Ministru de Interne (28 decembrie 1937 – 21 septembrie 1939), Preşedintele Consiliului de miniştri (7 martie 1939 – 21 septembrie 1939).

Cariera politică o începe în Partidul Ţărănesc, unde se remarcă ca lider al organizaţiei judeţene P.Ţ. Argeş. După unificarea Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român (10 octombrie 1926), Călinescu se numără printre liderii noii formaţiuni politice, fiind ales deputat în legislaturi consecutive. Implicându-se tot mai mult în politica de partid, în anul 1928 a fost numit prefect de Argeş. În scurt timp, a fost implicat şi în activitatea guvernamentală. În prima parte a guvernării naţional-ţărăniste funcţionează pentru scurt timp ca secretar general la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, după care, în a doua parte a guvernării, este numit în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul de Interne.
Treptat, a devenit unul dintre oamenii politici de încredere ai lui Carol al II-lea. Călinescu devine exponentul unei aşa-numite grupări de centru din PNŢ, apropiată de rege, care nu ezita să critice conducerea oficială a partidului. Un moment tensionat a fost încheierea Pactului de neagresiune electorală.

După alegerile din decembrie 1937, când nici un partid politic nu a reuşit să câştige alegerile, Armand Călinescu s-a alăturat regelui Carol al II-lea în decizia sa de a profita de noua realitate de pe scena politică pentru a-şi atinge obiectivul politic.
Primeşte portofoliul Ministerului de Interne în Guvernul Octavian Goga, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. Pentru această „trădare”, liderii Partidului Naţional Ţărănesc l-au exclus din partid.

La 10 februarie 1938, Carol a decis să îl numească prim-ministru pe patriarhul Miron Cristea, imaginea acestuia fiind utilizată ca un simbol, pentru a da credibilitate cabinetului. În fapt, din funcţia de ministru de Interne, Călinescu era adevăratul şef al executivului. După această mutare, drumul spre instaurarea unui regim personal era deschis.

În decembrie 1938, Armand Călinescu se numără printre membrii fondatori ai Frontului Renaşterii Naţionale, partid unic şi totalitar aflat sub comanda directă a şefului statului.
La 6 martie 1939, patriarhul Miron Cristea, prim-ministru în funcţie, încetează din viaţă, astfel că Armand Călinescu este desemnat noul preşedinte al Consiliului de miniştri. Preluarea mandatului intervinea într-un moment de maximă încordare pe scena internaţională. În aceeaşi lună se destramă Cehoslovacia, iar trupele naziste ocupă Boemia şi Moravia.

Călinescu a rămas până la sfârşitul vieţii fidel alianţei tradiţionale cu Franţa şi Marea Britanie, chiar dacă acestea au preferat o atitudine de conciliere în faţa acţiunilor lui Hitler pentru distrugerea sistemului versaillez.

La 1 septembrie 1939, în urma deciziei lui Hitler de a invada Polonia, începe cel de-al Doilea Război Mondial. Câteva zile mai târziu se întruneşte Consiliul de Coroană pentru a hotărî poziţia oficială a României. Într-un climat internaţional confuz se decide „observarea strictă a regulilor neutralităţii stabilite prin convenţiile internaţionale faţă de beligeranţii actualului conflict”.

Sfârşitul lui Armand Călinescu a venit la doar trei săptămâni după izbucnirea marelui război (d. 21 septembrie 1939, Bucureşti). În jurul orelor 14:00 ale zilei de 21 septembrie, primul ministru se deplasa spre casă, într-un luxos automobil Cadillac, neblindat, în care se mai aflau şoferul şi o gardă de corp.

În zona Eroilor, acesta a fost blocat de un alt automobil din care au coborât mai mulţi oameni înarmaţi. A urmat un schimb de focuri în care au fost ucişi şoferul şi primul ministru, în timp ce agentul de pază a fost rănit grav. Armand Călinescu, aflat pe bancheta din spate, a fost răpus de douăzeci de gloanţe. Avea 46 de ani. Asasinii au fost capturaţi şi aduşi la locul atentatului, unde au fost executaţi, iar cadavrele lor au fost abandonate în stradă, misterul asasinatului nefiind elucidat nici până în zilele noastre.

Bibliografie:

1. Chivulescu, Nicolae, Armand Călinescu, om de stat şi conducător de ţară, Bucureşti, Editura Lucman, 2005
2. Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007.
3. Nicolescu, C. Nicolae, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Bucureşti, Editura Meronia, 2003.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.