Cele mai importante momente politice ale anului 2013. Niciun şef de partid din Argeş nu a avut contracandidat în alegerile interne

MODELUL NICOLESCU A FOST COPIAT DE IANI ŞI TEODORESCU. Anul 2013 a stat sub semnul alegerilor interne în cele mai puternice partide din Argeş, PSD, PNL şi PDL. Primul care a deschis seria a fost Constantin Nicolescu, el candidând de unul singur pentru un nou mandat în fruntea PSD Argeş. Modelul Nicolescu a fost copiat atât de Iani Popa, cât şi de Cătălin Teodorescu, cei doi candidând de unii singuri în fruntea partidelor, PNL, respectiv PDL
 
Nicolescu – reales, în aprilie, la Congres 
 
Anul politic 2013 a început cu oarece întârziere. La mijlocul lui aprilie, în preajma Sărbătorilor Pascale, au fost programate alegerile în PSD Argeş, iar cei mai mulţi credeau că a sosit momentul „răstignirii“ lui Constantin Nicolescu. Cel bănuit că va juca rolul lui Iuda era chiar primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, omul de la care reformiştii aşteptau semnalul „schimbare până la capăt…“. Cum totul s-a dovedit a fi un simplu foc de paie, Nicolescu nu doar că a fost reales preşedintele PSD Argeş pentru încă patru ani, dar nu a avut nici măcar contracandidat.
 
Nici la şefia organizaţiei femeilor din PSD nu s-au putut „Bucura“ prea multe aspirante din cauza Simonei Oprescu
 
Pe 7 iunie, sub ochii scrutători ai maestrului de ceremonii Constantin Nicolescu, s-a ales şi şefa organizaţiei de femei a PSD. Deputata Simona Bucura – Oprescu şi-a anunţat candidatura pe ultima sută de metri, ceea ce le-a dat peste cap pe contracandidatele sale, care nu se aşteptau să se confrunte cu ea. Mai ales că Simona a venit de mână cu Nicolescu şi Mircea Drăghici, care i-au ţinut spatele. Mariana Badiu, directoarea de îngrijiri de la Spitalul Judeţean, care era preşedinte interimar, a renunţat să înainteze contra vântului şi, vrând-nevrând, Tatiana Preduţ, fostă şefă a organizaţiei, a rămas în cursă. La voturi, Simona a zdrobit-o, pur şi simplu. Din 168 de voturi validate, Simona a obţinut 149, în timp ce Tatiana Preduţ de abia a reuşit să adune 19! 
 
Băsescu a venit la o bere la Ungheni şi a plecat cu 21 de primari PDL 
 
Luna iulie a fost una „fierbinte”, şi la propriu şi la figurat, momentul unei adevărate lovituri de teatru pe scena politică argeşeană, ce l-a avut în prim-plan chiar pe Preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a avut chef să se răcorească cu o bere şi, cum nu a găsit niciun local mai bun în preajma Bucureştiului, a ales izlazul comunal de la Ungheni, unde se ţineau Zilele Comunei, atent organizate de primarul Iulian Miu. Se pare că berea servită cu Preşedintele ţării a avut darul să le „lumineze” minţile multora din PDL, aşa că, la numai o zi distanţă, fostul senator Mircea Andrei, preşedintele PDL Argeş la acel moment, şi-a dat demisia din funcţie şi din partid, nu înainte însă de a exclude din PDL 21 de primari. Analiştii politici de la Ungheni au legat acest fapt de vizita lui Băsescu şi au speculat că primarii în cauză ar putea merge spre Mişcarea Populară, noul proiect politic al Preşedintelui României. 
 
Ruxandra Dragomir a „servit” la Argeş Mişcarea Populară
 
Tot în iulie, Mişcarea Populară pusă pe picioare de Traian Băsescu prin intermediul fiicei sale cea mare, Ioana, a început să se mişte. Una dintre surprizele ei s-a numit fosta mare tenismenă piteşteană Ruxandra Dragomir, numită preşedintă la Organizaţia de Femei, dar şi coordonatoare a organizaţiei argeşene a Mişcării. Cu mare fast, Ruxandra, cumnata primarului din Bradu, Florin Frătică, a şi inaugurat sediul din Argeş al MP, de unde i-a îndemnat pe mai mulţi primari din PDL că pentru o viaţă politică sănătoasă trebuie să facă „Mişcare Populară“ în fiecare zi.    
 
Tatiana Preduţ i-a administrat avocatei Zoană o bătaie de „soră“ cu moartea
 
Pe 27 septembrie s-a derulat o nouă rundă de alegeri la femeile pesediste, faza pe Piteşti. De data aceasta, după ce la judeţeană a mâncat bătaie rău de la Simona Bucura, Tatiana Preduţ a reuşit să o facă KO pe avocata Gabriela Zoană, şefa în funcţie a organizaţiei de femei a PSD Piteşti. Scorul: 65 la 32 pentru Tatiana Preduţ. 
 
Senatorul Cristache a trădat PP-DD şi s-a dus la „ciocoi”
 
În ciuda clauzei din contractul semnat cu Dan Diaconescu, conform căruia ar trebui să plătească 2 milioane de euro dacă va trăda partidul pentru altă formaţiune politică, pe 16 septembrie senatorul PP-DD Iulian Cristache s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României. Începând de la acea dată, el activează în Grupul parlamentar al PSD. Iulian Cristache, de profesie economist, este un apropiat al preşedintelui PSD, Constantin Nicolescu, şi a fost ales senator din partea PP-DD, în colegiul Ştefăneşti Mioveni. 
 
 
Pe modelul Nicolescu, şi Iani Popa a candidat de unul singur la preşedinţia PNL Argeş
 
Luna septembrie a fost una bună pentru recolta… politică. Chiar şi liberalii argeşeni şi-au ales o nouă conducere. De fapt, noua conducere e tot cea veche, senatorul Iani Popa fiind reales pentru încă un mandat, cel de al doilea, la cârma corabiei liberale argeşene. Deşi nu ar fi trebuit să apară surprize, Iani candidând de unul singur, acesta a obţinut, la final, doar 608 voturi, deşi la conferinţă au fost prezenţi 653 de delegaţi. Evenimentul a fost onorat cu prezenţa şi girul său chiar de preşedintele PNL, Crin Antonescu, care a venit la Piteşti, însoţit şi de secretarul general al PNL, Eduard Helvig. 
 
Tineretul pesedist a scăpat de sub control la alegeri
 
„S-au frământat pentru funcţia de la tineret de parcă ar fi concurat pentru funcţia de prim-ministru! Graba este foarte mare la tineri, dar sunt deranjat de faptul că s-au implicat în această luptă de la tineret şi oameni de la organizaţia mare, de seniori. Cei mari au greşit că au procedat astfel. Nu aveau voie să facă atâta mobilizare. Eu le-am spus să amâne şedinţa, dar nu au făcut-o. E democraţie, am validat rezultatele, dar în perioada următoare va trebui să analizăm ce s-a întâmplat”, a spus Constantin Nicolescu despre alegerile de la organizaţia de tineret a PSD Argeş. Asta pentru că în alegeri s-au confruntat Georgiana Popescu, soţia deputatului Mircea Drăghici, şi Traian Achim, finul deputatului Radu Vasilică. Cum ambii deputaţi sunt „copiii” lui Nicolescu şi ambii s-au dovedit a fi foarte neascultători, supărarea „tătucului” a fost cu atât mai mare. În final, Georgiana Popescu a devenit noua preşedintă a TSD-ului argeşean. 
 
PDL Argeş a avut şi el tot un singur candidat la şefie
 
În octombrie, şi PDL Argeş a intrat în febra alegerilor. Mai întâi, PDL Piteşti. Lupta pentru preşedinţie a fost strânsă, doar 13 voturi diferenţă, între consilierul local Mihail Tudor şi Adrian Moisescu, fost director al Direcţiei Apelor. Pe modelul omologilor săi din PSD şi PNL, şi deputatul Cătălin Teodorescu a candidat de unul singur la şefia partidului, fiind ales cu o largă majoritate, preşedinte al PDL Argeş.
 
Necunoscutul Gerea ajunge Ministrul Economiei
 
Surpriza lunii octombrie sau chiar a anului 2013 a fost numirea necunoscutului – la nivel naţional – Andrei Gerea, în funcţia de Ministru al Economiei! Cu o vechime de 23 de ani în PNL, acesta a fost ales de Crin Antonescu să preia portofoliul lăsat liber de Varujan Vosganian, care e urmărit penal. Până să fie uns ministru, Gerea era lider al grupului parlamentar liberal din Camera Deputaţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.