GREAUA MOŞTENIRE… Dacă nu ar fi fost vorba de nume şi date pe care istoria le-a consemnat deja, procesul din 1928, dintre doi prefecţi de Argeş – ţărănistul Armand Călinescu şi liberalul Honoriu Bănescu – ar părea desprins din ceea ce se întâmplă în zilele noastre: acuzaţii de cheltuire nejustificată a banilor publici şi atacuri comandate prin presă. În ce priveşte Justiţia din perioada interbelică, aceasta, la fel ca şi astăzi, îşi poziţiona de fiecare dată decizia în chip diferit, ţinând cont de partidul aflat la putere. Partidul Naţional Liberal pierdea în 1928 alegerile, după o perioadă lungă de timp la conducerea ţării, în favoarea Partidului Naţional Ţărănesc, condus de Iuliu Maniu şi argeşeanul Ion Mihalache.

În acest context, în Argeş este numit prefect, în 1928, piteşteanul Armand Călinescu, cu domiciliul în Piteşti, în bulevardul Elisabeta, nr. 38. Cu ocazia şedinţei de la 1 iunie 1929 a Consiliului Judeţean Argeş, se afirmă că, în urma unei anchete, noul prefect a găsit nereguli cu privire la modul în care au fost cheltuiţi banii publici: „Cu prilejul anchetei cerute de prefect la serviciul contabilităţei, s-au găsit peste 6.000.000 de lei cheltuiţi fără acte justificative. Şi cum să nu fie mare dezordinea când chiar oameni ca fostul prefect liberal Honoriu Bănescu şi fostul subprefect Păunescu au cheltuit banii fără a avea grijă să prezinte acte justificative. Inclusiv într-un ziar local din Piteşti se arăta că la Prefectură s-a practicat sistemul fondurilor secrete. Şi ceea ce este mai trist, este că de multe ori aceste sume cheltuite fără baza formelor legale, proveneau din diferite subvenţii, date comunelor din Argeş, imediat după primul Război Mondial, pentru a fi folosite la construirea unor localuri de şcoală sau reconstrucţia celor afectate în urma războiului. Şi nu sunt mici aceste sume cheltuite fără acte justificative”. Trebuie menţionat că aceste „verificări” în actele contabile ale Prefecturii Argeş s-au făcut într-o perioadă care a coincis pe plan naţional cu probleme grave economice cauzate de marea criză economică mondială din perioada 1929-1933.
În baza ilegalităţilor descoperite, prefectul ţărănist Armand Călinescu îi trimite o adresă fostului prefect liberal Honoriu Bănescu, domiciliat în Piteşti, pe strada Brătianu, nr. 35, cu următorul conţinut: „Cu onoare vi se face cunoscut că ni s-a depus de către Administraţia Financiară Argeş ordinele de plată mai jos notate, emise pe numele dv. la care nu aţi anexat actele cu care urma a justifica întrebuinţarea sumelor în scopul ce vi s-a dat. În consecinţă, vă rugăm să binevoiţi ca de urgenţă să ne depuneţi actele în chestiune spre a fi ataşate de noi la ordinele de plată, urmând a fi înaintate Înaltei Curţi de Conturi”.

Prefectul liberal i-a intentat proces de calomnie lui Armand Călinescu

În loc să dea lămuriri impuse de această adresă, fostul prefect, Honoriu Bănescu, dă următorul răspuns, reprodus textual: „Această adresă trimisă mie, după ce v-aţi permis ca în Consiliul Judeţean să faceţi insinuaţiuni incalificabile pe contul meu, îmi apare ca o încercare stângace prin care căutaţi a vă legitima uşuratica procedare. Lipsa de loialitate v-a determinat a face simple insinuaţiuni, fără a îndrăzni să riscaţi afirmaţiuni categorice care v-ar fi putut duce înaintea justiţiei pentru calomnie. Aceste insinuaţiuni aţi avut grijă a le da şi publicităţei în organul de presă local pe care, probabil, nu cu sacrificii personale, l-aţi pus în serviciul de reclamă al persoanei voastre care, se pare, este grav afectat de hipertrofia eului. Consideraţiuni de oportun bizantinism v-au determinat ca după aceste incalificabile fapte, să-mi trimiteţi această adresă pe care aţi socotit-o necesară…multor eventualităţi. Veţi înţelege, sper, că v-aţi înşelat nădăjduind că mă voi preta acestui genial joc! Dacă totuşi această insolită adresă, făcând excepţie de la obişnuita ipocrizie a actelor voastre, reprezintă cu adevărat sfânta dv. inocenţă… în materie administrativă, în acest caz, daţi voie să deplâng administraţiile în fruntea cărora conducătorii sunt puşi pentru merite cu totul străine de administraţie. Primiţi consideraţiunea ce vi se cuvine”.
Având în vedere acest răspuns, prin care fostul prefect Honoriu Bănescu refuza categoric să dea lămuririle cerute, se ajunge la punerea unui sechestru pe unele bunuri mobile (două paturi, un birou, două fotolii, o canapea, două şifoniere şi şase scaune) ale acestuia, în contul ordonanţei de plată fără acoperire din contabilitatea Prefecturii Argeş.
Acesta a fost motivul care l-a determinat pe fostul prefect liberal Honoriu Băncescu să intenteze în 1930, la Tribunalul Argeş, un proces cu iz politic împotriva lui Armand Călinescu, aşa cum reiese din dosarul cauzei de judecată: „Numitul pârât Armand Călinescu, folosind funcţiunea ce ocupa şi abuzând de ea, a recurs la această măsură în contra mea numai din consideraţiuni de ordin politic, cu vădită rea intenţiune de a mă vexa şi defăima şi a stăruit în ea” şi îi cerea acestuia din urmă daune morale şi materiale, fixate global la suma de 100.000 lei.
Deşi exista o lege prin care trebuia urgentată soluţionarea cauzelor civile, de abia după zeci de amânări cu motivaţii dintre cele mai hilare (având „în vedere că orele sunt înaintate, trecute de 7 PM, amână din oficiu cauza”), Tribunalul Argeş a dat o decizie cu apel în anul 1933, prin care Honoriu Bănescu pierdea procesul intentat lui Armand Călinescu. Tribunalul a constatat că prefectul Armand Călinescu a acţionat cu bună- credinţă când a cerut verificarea ordonanţei de plată efectuată în numele fostului prefect Honoriu Bănescu şi că „procedura sa a fost cel mult o culpă de serviciu, care nu-i atrage responsabilitate personală”.
În aceste condiţii, fostul prefect liberal Bănescu a făcut recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care prin decizia din 1937 arăta că Armand Călinescu, în calitate de prefect, nu avea „dreptul de a verifica şi aproba conturile judeţene, astfel că ordinul său de executare depăşea atribuţiile sale de prefect şi constituia o culpă care îi atrăgea răspunderea civilă”. Drept urmare i se acordă lui Honoriu Bănescu suma de 5.000 de lei cu titlu de daune.
Pus în faţa acestei decizii, Armand Călinescu face în 1938 recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care însă nu a mai apucat să dea vreo sentinţă definitivă, întrucât în septembrie 1939 Armand Călinescu este asasinat de legionari. Practic, procesul pornit în urmă cu 10 ani se încheie fără a exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă, însă teoretic, de abia în ianuarie 1956, Tribunalul Suprem al RPR, cel mai înalt for judecătoresc din perioada comunistă care înlocuia Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-un exces de legalitate specific regimului, constata că recursul declarat de fostul prim-ministru Armand Călinescu e perimat, după 18 ani de la asasinarea acestuia!

Şi atunci, ca şi acum, Justiţia ţinea cont de partidul aflat la putere

În urma cercetării întregului dosar al cauzei de judecată, reiese modul – de-a dreptul suspect! – al instanţelor de judecată din perioada dintre cele două războaie mondiale, care îşi poziţionau de fiecare dată decizia în chip diferit, ţinând cont de partidul aflat la conducerea ţării. Aşadar, în timpul guvernului ţărănist condus de Alexandru Vaida Voievod, în care Armand Călinescu era subsecretar de stat la Ministerul de Interne, prefectul liberal Honoriu Bănescu pierde procesul intentat lui Armand Călinescu la Tribunalul Argeş (sentinţa 297 din 10 iulie 1933), iar în timpul guvernului liberal condus de Gheorghe Tătărăscu, Armand Călinescu pierde în recurs la Curtea de Apel Bucureşti (decizia 280 din 23 iunie 1937).
Cu alte cuvinte, justiţia română suferea de aceleaşi probleme vechi, care însă nu i se pot imputa în totalitatea lor: tergiversarea proceselor „sensibile”, imixtiune politică, părtinire şi interpretare în mod diferit a aceloraşi fapte şi prevederi legale.

Comments

comments