Ceaiul de la… Slava! Un eveniment făcut să creeze prietenii. Primul pe listă, marele actor, regizor şi om de televiziune Florin Călinescu

1,727 views

“Ceaiul de la Slava”, un eveniment, pe cât de social, pe atât de monden, “pus în scenă” de Aurelia Pînzari, managerul grupului de firme Slava, s-a derulat în urbea noastră în prima zi de octombrie. Cu ajutorul neprecupeţit al unui actor şi regizor celebru, inegalabilul Floriiiiiiiiin Călinescu! Şi cu “asistenţa” celor două frumoase fete care sunt imaginea firmei Slava, Raluca şi Denisa – adică trupa Bambi.

O minunată iniţiativă pentru reînvierea spiritului de socializare, un prilej pentru a descoperi prieteni noi, de a schimba păreri… despre orice, inclusiv despre design interior şi mobilă, dar nu numai, de a uita pentru câteva clipe de problemele vieţii cotidiene. De a râde cu poftă, aşa cum maestrul Florin Călinescu ştie să provoace, de a simţi că nu e totul pierdut, aşa cum suntem uneori tentaţi să credem, că se poate încă să “trăim”, nu doar să funcţionăm ca nişte roboţi… 

Cei ce au avut buna inspiraţie de a trece peste aceste prejudecăţi şi a accepta invitaţia gazdei, Aurelia Pînzari, s-au felicitat mai apoi pentru idee! Iar cei ce nu au găsit puterea să evadeze din cotidian, au regretat…

 

 

 

 

 

 

 

Florin Călinescu: “De exemplu, vă pot vorbi despre saltea!” 

Plin de umor şi foarte în vervă, ca de obicei, invitatul special al serii, Florin Călinescu a reuşit să cucerească asistenţa cu dezinvoltura sa şi … sfaturile foarte “pertinente” despre mobilă! 

“Nu prea mă pricep, pentru că nu am stat prea mult pe acasă şi, în general, am trăit în mobilele altora! Îmi pare că în una dintre cele mai recente producţii ale mele, cea cu Tanti Florica, nu am avut decât cameră de zi şi bucătărie… Dacă aş fi venit la Slava mai devreme şi aş fi văzut minunăţiile astea cu siguranţă aş mai fi creat un alt mod dramaturgic, adică aş mai fi spus şi ceva poveşti din dormitor! M-am gândit că fiind văduvă, şi cu cinci copii, nu aveam cu cine! Acum realizez că nu aveam mobila potrivită!!! Pentru că mobila potrivită face şi omul potrivit! Spre exemplu, vă pot spune despre saltea. Salteaua poate avea un rol olimpic, sau poate fi folosită la strâns banii… Şi o mulţime de alte şi alte conotaţii. Dar salteaua este definitorie şi extraordinar de importantă la faptul că te întinzi şi dormi şi, cum suntem atât de stresaţi şi obosiţi, ajungem să dormim pe uşă… Apropo, sunt şi uşi frumoase aici, dacă doctorul vă prescrie! 

Sincer, îmi e foarte greu. Doamna Aurelia, gazda noastră, a avut emoţii vorbind, eu am emoţii tăcând… Că am fost adus aici aşa, ca o mobilă şi m-am însufleţit deodată! Mie să îmi spuneţi cât timp aveţi. Şi, dacă vreţi, puteţi să vă întindeţi pe canapele, că eu pot să vorbesc şi dacă nu vă văd…” 

 

 

“În mintea mea de blondă sceptică a apărut întrebarea: dar ce legătură are ceaiul cu mobila?”

Prima ediţie a “Ceaiului de la Slava” a fost, cu siguranţă, un adevărat succes! Nu ca spectacol sau sesiune de vânzare de mobilă, cum s-ar putea crede, ci, aşa cum şi-a propus, de a fi un prilej şi un loc unde să se adune alături “oameni”!

Unii au şi comentat! De bine! Una dintre cele mai elocvente descrieri ale evenimentului a apărut pe blogul de modă www.eager4fashion.com, sub semnătura Valentinei Penescu. 

“Traiesc intr-un oras mic unde criticile si rautatile sunt la ordinea zilei, unde daca ai prea mult esti invidiat, iar daca ai prea putin nu esti demn de a fi bagat in seama. Traiesc intr-un oras in care oamenii iti zambesc atunci cand intri si te barfesc atunci cand iesi. Tocmai de aceea va spun mereu cat de mult ii apreciez pe cei care prin evenimentele pe care le creaza incearca sa ne apropie, sa ne schimbe, sa ne imprieteneasca.

Joi am avut din nou placerea sa particip la un astfel de eveniment special. Am fost invitati la “Ceaiul de la Slava”. Recunosc ca nu stiam la ce sa ma astept, iar in mintea mea de blonda sceptica a aparut intrebarea “dar ce legatura are ceaiul cu mobila?”. Odata ajunsi acolo am inteles perfect ideea. Nu era o simpla prezentare de produse si cu atat mai putin nu era o incercare de vanzare. Nu ni s-a vorbit ore intregi despre vanzari si strategii de marketing. A fost o intalnire intre prieteni, cu toate ca nu cunosteam pe toata lumea. Am ras, am glumit, ne-am distrat. Adevarul e ca nici nu avea cum sa fie altfel atat timp cat a fost prezent Florin Calinescu, nu? Credeti-ma, este mai amuzant in realitate dacat la televizor. Una peste alta, ma bucur ca am avut ocazia ca intr-o seara de joi sa facem si altceva in orasul nostru in afara de iesitul la suc sau la film. A fost frumos!

Nu ma pot abtine. Trebuie sa va vorbesc si despre mobila. Plimbandu-ma pe acolo am pus ochii pe o mobila de bucatarie…bej cu maro…clasica…putin vintage…ce mai….o minunatie! Ma si imaginam cum imi voi astepta seara sotul acasa si ii voi pune pe masa cina proaspat comandata de la McDonalds. Promit ca macar voi face un plating frumos! Radeti voi radeti, dar chiar a incercat mancarea gatita de mine si, spre suprinderea mea si a lui, inca mai traieste. De fapt cred ca el a fost atat de surpins de acest lucru incat m-a cerut in casatorie :))

A doua zi am intrat si pe site unde am gasit multe produse de mobilier care ni s-ar potrivi. Ne dorim o casa calda, primitoare, cu un usor aer vintage si care sa ne reprezinte. Daca ma intrebati pe mine, cred ca acesta este un lucru esential atunci cand intri intr-un magazin de mobila: sa gasesti produse care sa-ti reflecte personalitatea, produse pe care atunci cand le vezi sa te simti ca acasa. Eu am gasit la Slava.

Vizitati showroom-ul din Pitesti, Calea Campulung, Nr. 1D sau intrati pe site aici si sigur veti gasi si voi ceva!” a scris tânăra pe blogul său. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments

comments