ANUL CALULUI DE LEMN Conform zodiacului chinezesc, începând cu 31 ianuarie 2014 va începe anul Calului de Lemn, iar în acest an, preşedintele Consiliului Judeţean va avea parte de multe încercări. Primarul Pendiuc şi deputatul Mircea Drăghici vor avea un an prosper, deputatul Simona Bucura are şanse mari de promovare, senatorul Popa va avea posibilitatea să controleze scena politică argeşeană din culise, iar Ministrul Economiei, deputatul Andrei Gerea, trebuie să fie foarte calculat. Zodiacul chinezesc este mult mai complex decât cel european, poate şi mai exact, de aceea în ultima vreme a început să prindă şi la români. Zodiacul chinezesc este notat cu nume de animale şi se clasifică în funcţie de an, iar prima zodie este cea a Şobolanului, urmată de zodia Bivolului, Tigrului, Iepurelui, Dragonului, Şarpelui, Calului, Caprei, Maimuţei, Cocoşului, Câinelui şi Porcului. Potrivit zodiacului chinezesc, începând cu 31 ianuarie va începe anul Calului de Lemn, care se va încheia pe 18 februarie 2015. Anul Calului este un an încântător pentru toţi şi reprezintă un nou început pe mai multe planuri (personal, profesional, financiar), iar cele mai avantajate persoane sunt cele creative, care au o viziune diferită asupra lucrurilor. Iată ce le prezic astrele în Anul Calului de Lemn celor mai puternici politicieni din Argeş.

Preşedintele CJ, Constantin Nicolescu, va avea un an plin de încercări

Constantin Nicolescu este născut pe 1 septembrie 1945, şi după zodiacul european, este Fecioară, iar după cel chinezesc – Cocoş. Conform zodiacului chinezesc, Anul Calului de Lemn va fi unul plin de încercări pentru Cocoşi, implicit şi pentru Constantin Nicolescu. Preşedintele CJ Argeş va trebui să aştepte prea mult şi prea multe din cauza obstacolelor din drumul său. În ciuda aparenţelor, se anunţă a fi un an bun pentru a face politică, dar şi pentru a se folosi de diplomaţie, deoarece, conform zodiacului chinezesc, şeful CJ va avea de făcut multe compromisuri, chiar şi cu cei mai mari duşmani ai săi. La începutul anului, va avea parte de bucurii, mai ales pe plan financiar, însă spre sfârşitul lui 2013 se văd anumite dificultăţi. În ceea ce priveşte viaţa familială, se prevăd numai veşti bune în decursul acestui an.

Primarul Piteştiului şi deputatul Drăghici vor avea un an prosper

Născut pe 5 august 1954, primarul Tudor Pendiuc este Cal – după zodiacul chinezesc. Şi deputatul Mircea Drăghici, este în zodia Calului, fiind născut pe 8 aprilie 1966. Pentru cei doi previziunile sunt asemănătoare şi anunţă un an bun şi prosper. Atât pe primarul Piteştiului, cât şi pe deputatul Drăghici îi aşteaptă un an plin de activităţi de tot felul, însă niciuna nu le va provoca dificultăţi mari, iar promovările şi evidenţierile merituoase le vor aduce celor doi satisfacţie şi fericire. Horoscopul chinezesc are veşti bune şi pe plan amoros, atâta timp cât nu vor lua decizii pripite, totul va decurge bine. Anul Calului de Lemn este favorabil pentru zodia Calului şi la capitolul sănătate, însă atât primarul Pendiuc, cât şi chestorul Drăghici vor trebui să facă anumite analize care să verifice activitatea plămânilor şi a pieptului. Cei din zodia Calului sunt însă predispuşi la îmbolnăviri contagioase, de aceea le este recomandat să nu viziteze oameni bolnavi şi să se expună inutil.

Senatorului Iani Popa va avea posibilitatea să controleze scena politică argeşeană din culise

Preşedintele PNL Argeş, senatorul Iani Popa, este născut pe 4 septembrie 1967 şi, conform zodiacului chinezesc, este Capră. Horoscopul chinezesc îi prezice senatorului Iani Popa o perioadă norocoasă, cu multe oportunităţi, rezultate bune la locul de muncă sau la studii, promovări şi multă dragoste. În acest an, Iani va putea să controleze scena politică din culise şi să depăşească toate obstacolele din calea sa. Vor apărea noi şi noi surse de bani, dar, potrivit astrologilor care au realizat horoscopul chinezesc, este indicat ca Iani să găsească moduri bune de a-i cheltui. De asemenea, preşedintelui PNL Argeş, îi este recomandat să se menţină în formă cu exerciţii, să se relaxeze şi să acorde mai multă atenţie durerilor de spate. Se prevede o uşoară îmbolnăvire sau infecţie, dar în general se va prospera în acest an.

Deputatul Simona Bucura – Oprescu se poate baza pe sprijin din partea unor persoane foarte puternice

Simona Bucura – Oprescu, deputat de Mioveni, este născută pe 4 aprilie 1980 şi, conform zodiacului chinezesc, este Maimuţă. Pentru Simona Bucura, anul 2013 a putut fi anul unui nou început în plan profesional, iar anul 2014 poate fi însă foarte bun pentru a fi apreciată şi recompensată pentru activitatea sa. Este, de asemenea, un an în care are cele mai mari şanse de promovare; este bine văzută şi are suficienţi oameni puternici care o sprijină şi o încurajează. Anul Calului de Lemn este însă un an mai puţin favorabil schimbărilor radicale în viaţa deputatei Bucura, iar cel mai bine ar fi să meargă pe drumul pe care îl cunoaşte cel mai bine. Experienţa acumulată în politică îi va fi de mare folos în acest an. Nativele din Maimuţă vor munci mult în 2014, ceea ce le va aduce şi o creştere a veniturilor. Planul amoros este armonios şi romantic, iar un stil de viaţă sănătos îi va asigura deputatei un tonus excelent, conform predicţiilor zodiacului chinezesc.

Mircea Andrei trebuie să ia decizii cumpătate şi să evite investiţiile dubioase

Născut pe 19 februarie 1964, fostul senator Mircea Andrei este Dragon, după zodiacul chinezesc. Pentru fostul preşedinte PDL Argeş nu există o compatibilitate prea ridicată între vibraţiile Calului şi cele ale Dragonului. Aceasta înseamnă că, pentru Dragon, acest an aduce cu sine dificultăţi de adaptare la ritmul evenimentelor, iar Mircea Andrei are nevoie de linişte şi ambiţie pentru a obţine rezultate mulţumitoare. Nu ne putem aştepta la mari salturi în ierarhie, însă cu siguranţă este un an în care Dragonul poate învăţa mult, poate acumula experienţă şi poate face dovada pregătirii sale. Este un an în care este urmărită – şi chiar testată – capacitatea profesională a fostului preşedinte PDL Argeş, care îşi poate face acum un nume, faimă. Mai delicate par a fi relaţiile de la locul de muncă, iar anul Calului de Lemn nu este perioada potrivită pentru ca Mircea Andrei să intre în polemici pe probleme profesionale sau politice. Potrivit predicţiilor zodiacului chinezesc, fostul preşedinte PDL Argeş trebuie să-şi menţină calmul, să ia decizii cumpătate şi să nu facă investiţii dubioase, astfel anul 2014 nu va fi unul prea rău pentru el.

Liderul PC, Cornel Lazăr va strânge roadele eforturilor depuse în ultima perioadă

Conform zodiacului chinezesc, liderul PC Argeş, Cornel Ion Lazăr (24 iunie 1961), este în zodia Bivolului. Pentru cei născuţi în zodia Bivolului, anul 2014, anul Calului, va fi unul favorabil. Nu se poate spune că este un an al probelor şi încercărilor; de aceea, potrivit specialiştilor zodiacului chinezesc, liderul PC Argeş poate să ducă la bun sfârşit tot ceea ce îşi propune. Important este să treacă de la starea de pasivitate la cea de acţiune.
În plan profesional, este anul în care preşedintele Lazăr poate strânge roadele eforturilor depuse în ultima perioadă. Lazăr a fost urmărit, observat şi evaluat politic anul trecut, iar  acum, în situaţiile de reorganizare sau dacă apar locuri libere, se află printre cei vizaţi pentru ocuparea acestora. Planul financiar este bine aspectat şi el, iar liderul PC are şanse mari să-şi crească veniturile realizate la locul de muncă sau printr-o moştenire.

Subprefectul Ion Burnei, ţinta unor dezvăluiri

Actualul subprefect Ion Burnei (4 septembrie 1950) este un Tigru veritabil, conform zodiacului chinezesc, care are veşti bune pentru el anul acesta. Deşi unele schimbări de la locul de muncă îl vor stresa, pe parcurs va realiza că au fost o şansă importantă. Pe subprefectul Burnei îl aşteaptă multe oportunităţi în acest an şi nu trebuie decât să ştie să profite de ele. Planul profesional este presărat cu victorii şi promovări, iar norocul îl va însoţi în toate aspectele vieţii: carieră, dragoste, bani, sănătate. Mare grijă, deoarece pot ieşi la iveală anumite secrete şi, oricât va evita problemele, tot se vor bârfi anumite aspecte. De asemenea, subprefectului îi este recomandat să nu facă excese de niciun fel, pentru a evita instalarea anumitor afecţiuni şi să se apropie mai mult de spiritualitate.

Primarul din Băbana, tensiuni în plan sentimental

Bebe Ivan (27 iulie 1961) este Bivol, după zodiacul chinezesc, şi anul Calului de Lemn va fi unul dificil din cauza presiunilor şi a competiţiilor de la locul de muncă. Predicţiile zodiacului chinezesc arată şi o oarecare nesiguranţă în caracterul primarului din Băbana şi faptul că anumite persoane îl vor provoca periodic, însă cel mai bine este să nu le ia în seamă. Pe plan amoros vor fi schimbări bune, chiar dacă vor fi momente când Bebe Ivan şi partenera sa de viaţă se vor confrunta cu tensiuni legate de neîncredere. Pe plan financiar, nu va întâmpina dificultăţi atât timp cât nu va face cheltuieli foarte mari. Activităţile monotone nu îi vor aduce schimbări pe plan profesional primarului din Băbana, aşa că este mai bine să se orienteze spre unele creative.

Ministrul Andrei Gerea trebuie să fie mai calculat anul acesta

Deputatul liberal şi Ministrul Economiei, Andrei Gerea, este născut pe 8 septembrie 1968 şi este în zodia Maimuţă. Este un an în care cei născuţi în zodia Maimuţei se mobilizează în mod remarcabil, în care îşi pun mari speranţe, îşi fac planuri mari şi ambiţioase. Totuşi, este perioada în care se conving că lucrurile nu depind doar de ei. Conform zodiacului chinezesc, pot apărea tot felul de obstacole, întârzieri ori evenimente neprevăzute pentru Ministrul Economiei, Andrei Gerea, ce afectează desfăşurarea planurilor sale. De fapt, chiar el poate fi acela ce va afecta evoluţia lucrurilor. Şi aceasta doar dacă, orbit de ţelurile şi ambiţiile sale, va uita să rămână realist şi prudent. De asemenea, este anul în care graba şi superficialitatea îl pot costa destul de mult pe ministrul Gerea, iar pentru a obţine rezultatele pe care le doreşte, acesta trebuie să fie mai calculat şi mai atent la detalii.

Surprize şi posibilităţi interesante pentru şeful PDL Argeş

Deputatul Cătălin Teodorescu (7 aprilie 1965) este Şarpe, după zodiacul chinezesc, şi în anul Calului de Lemn, planul financiar este important, deoarece pentru a-şi îndeplini anumite proiecte sau nevoi, deputatul trebuie să facă în acest an nişte cheltuieli serioase. Cei născuţi sub acest semn zodiacal pot fi la început derutaţi de schimbările ce se petrec în jurul lor, însă reuşesc destul de repede să se adapteze. Domeniul profesional îi rezervă deputatului Teodorescu surprize şi posibilităţi interesante. De asemenea, în acest an, potrivit specialiştilor zodiacului chinezesc, deputatul va face investiţii pentru reamenajarea locuinţei ori va achiziţiona aparatură pentru confort casnic.

Primarul din Bradu îşi va spori veniturile

Cocoş în zodiacul chinezesc, primarul din Bradu, Florin Frătică (16 decembrie 1969), va avea un an bogat în evenimente şi oportunităţi, dar care necesită o evaluare atentă a implicaţiilor. Este un an alert pentru primarul din Bradu, cu evenimente într-o succesiune imprevizibilă, care îl iau prin surprindere, iar intuiţia sa proverbială îl poate ajuta să ia deciziile corecte în timp util. De felul său, Cocoşului nu prea îi place să îşi petreacă timpul liber în tihnă, alături de familia sa, astfel că şi viaţa de cuplu va fi presărată cu mici necazuri, de aceea astrologii îi recomandă primarului Frătică să privească totul cu calm. Financiar, este un an în general favorabil Cocoşului, iar rezolvarea ineditelor sarcini şi probleme de la locul de muncă îl poate ajuta să îşi sporească veniturile în mod corespunzător.

Prefectul Cristian Soare trebuie să fie atent la speculaţiile financiare

Tigru în zodiacul chinezesc, actualul prefect Cristian Soare (20.05.1962) va simţi cu siguranţă şansele aduse de anul Calului. Lucrurile şi situaţiile încep să se deblocheze, iar rapiditatea de desfăşurare a evenimentelor este pe placul său. Trebuie doar să fie atent să nu cadă pradă unor excese personale ori unor supraevaluări de situaţii. Este momentul potrivit să ceară o recompensare corectă pentru activitatea lui, poate politică, iar  câştigurile sale pot spori semnificativ. Specialiştii îi recomandă prefectului să caute soluţii şi de economisire, nu doar de cheltuire, deoarece există tentaţia să se implice în speculaţii financiare care presupun anumite riscuri. Cei aflaţi sub zodia Tigrului au un an foarte bun de dezvoltare personală, şi, chiar din joacă, unii îşi pot descoperi acum un talent sau o vocaţie.

„Ducele” de Albota şi Georgescu de la Mioveni, un an provocator

Primarii din Albota şi Mioveni, Ion Dumitru şi Ion Georgescu, sunt, în zodiacul chinezesc, Şobolani. Potrivit specialiştilor, anul 2014 va fi unul provocator pentru ei, în special pe plan profesional, iar acest lucru le va plăcea la nebunie. Acesta este momentul în care cei doi primari trebuie să îşi arate valoarea adevărată, după încrederea care le-a fost acordată în anul Şarpelui, cel precedent. Ar fi spre binele lor să nu se lase copleşiţi de situaţii şi să abandoneze, căutând ceva "mai potrivit lor", căci ar rata tocmai şansa de a acumula o experienţă remarcabilă. Domeniul financiar ar putea fi afectat doar de neglijenţa lor în a ţine socoteala sumelor pe care trebuie să le restituie, să le achite, precum şi a celor pe care le au de primit. Dezordinea în evidenţa actelor şi documentelor le-ar putea crea celor doi primari dificultăţi.

Primarul Călin Andrei va avea parte de distracţii şi chefuri

Călin Andrei, primarul oraşului Câmpulung, este născut pe 27 august 1963 şi în zodiacul chinezesc este Iepure. Potrivit astrelor, Anul Calului de Lemn va fi unul bun pentru Iepure. Norocul primarului va veni din partea unor oameni foarte binevoitori, care vor fi fericiţi să uzeze de influenţa lor pentru beneficiul edilului din Câmpulung. Şi după cum prevăd specialiştii astrali, primarul nu va fi necăjit de scandaluri sau îmbolnăviri şi de aceea va fi în stare să-şi recupereze pierderile avute. Anul Calului de Lemn îi va aduce primarului Călin Andrei şi multe călătorii şi, de asemenea, va petrece mult timp în distracţii şi chefuri.

Primarul Boţărcă îşi va dori o poziţie profesională mai înaltă

Gheorghiţă Boţârcă, primarul Topoloveniului, este născut pe 28 iulie 1954 şi, după, zodiacul chinezesc este Cal. După cum spun specialiştii, este greu de găsit un an mai favorabil pentru un nativ din zodia Calului, un an în care îi apar şanse şi oportunităţi multiple primarului Boţârcă, în direcţii diverse. Tot ce are de făcut edilul din Topoloveni este să fie activ şi să aibă mintea limpede, pentru a face o selecţie atentă a acestora. Şi pentru că se simte optimist şi încrezător în forţele sale, acest lucru îl va determina pe primarul Boţârcă să îşi dorească o poziţie profesională mai înaltă.

IPS Calinic va avea un an zbuciumat

IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, născut pe 6 iunie 1944 este în zodia Bivolului, după zodiacul chinezesc. Potrivit astrelor, IPS Calinic va avea un an zbuciumat. Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului va fi copleşit de afaceri financiare sau de o iubire nefericită şi poate suferi un regres în buget sau poate fi implicat în accidente. O stare de suferinţă grea poate genera întârzieri neaşteptate şi îl poate face incapabil pe IPS Calinic să onoreze anumite angajamente. Însă viaţa socială este favorizată în anul Calului de Lemn, iar Arhiepiscopului Calinic i se vor recunoaşte meritele şi va fi apreciat pentru felul său de a fi. În acest an, IPS Calinic îşi poate regăsi prieteni sau colegi pe care nu i-a văzut de multă vreme, cu care poate stabili relaţii fructuoase.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI