Ce îi transmite Ducele de Albota lui Constantin Istrătescu, după condamnare. Joi, 23 mai, Judecătoria Piteşti a dat prima sentinţă în dosarul în care Constantin Istrătescu, preşedintele AJFPS Argeş a fost acuzat de braconaj. Atât el cât şi cei doi adjuncţi ai săi, inginerii Horia Tănase şi Sorin Bulimac, au primit pedepse cu suspendare şi interzicerea exercitării funcţiilor, precum şi obligaţia de a munci în folosul comunităţii.
Cei trei au fost judecaţi pentru braconaj cinegetic, în condiţiile în care ei erau obligaţi să supravegheze respectarea legalităţii partidelor de vânătoare de pe fondurile pe care le gestionează asociaţia.
Acuzaţia completă a fost de infracţiuni de braconaj cinegetic în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în sezonul de vânătoare 2016/2017, cei trei ar fi eliberat autorizații de vânătoare la specia porc mistreț, care ar fi depășit cota de recoltă aprobată la nivel de gestionar cu 30 de exemplare. Valoarea prejudiciului creat în dauna Ministerului Apelor și Pădurilor fiind de 23.400 euro.
Constantin Istrătescu a achitat partea sa de prejudiciu, în valoare de 5.200 de euro şi a scăpat de sechestrul asigurator. Horia Tănase va trebui să plătească 11. 200 euro prejudiciu iar Sorin Bulimac 6.500 de euro.
Iată ce îi transmite primarul din Albota, Ion Dumitru, cunoscut şi împătimit vânător şi el.
“Domnule Istratescu, am luat la cunoștința despre necazul dumneavoastră și sincer, regret ce vi s -a întâmplat. Nu sunt supărat pe dv., cunosc modalitatea de lucru a celor care au slujit interesele comuniștilor, nu am uitat nici când a venit la putere Conventia Democrata, prima grija a dv. fiind sa ma schimbați din funcția de Sef de grupa pentru ca eram de la PSD. Dv. v-ați gasit ruda cu Dan Diaconescu. Ne-am împăcat, s-a dus Conventia, am realizat multe împreuna, am administrat fondul de vânătoare, am hrănit animalele cu tone de porumb. Nu regret, pentru ca iubesc vânătoarea.V-am prins braconierii, v-am primit oaspeții de seama și dv., in final mi-ați mai dat o palma. De ce nu am fost invitat astăzi la Adunarea Generală? Ați simțit ceva fata de alegerile de duminica? Nu este nimic, una peste alta ați fost un conducator bun, cu masa mare de manevra! V-ați folosit de cei care 20 de ani au mâncat și au băut la mine in curte, de cei pe care ii consideram prieteni, dar e o vorba: din stejar, stejar răsare, dintr-un ….altul mai mare! Va doresc, sincer, sa aveți câștig de cauza!”.