Casa de Pensii Argeş anunţă că mai are bilete de tratament disponibile pentru staţiuni precum Neptun sau Olăneşti

Casa de Pensii Argeş a afişat, pe 7 aprilie, repartiţia biletelor de tratament balnear pentru seria 5, datele de plecare fiind  21, 22, 23 şi 24  aprilie  2015. Aceasta poate fi consultată la avizier sau pe site-ul institutiei, www.cjparges.ro.

Au fost alocate bilete de tratament în staţiunile 1 Mai, Amara, Căciulata, Călimăneşti,Covasna, Eforie Nord, Geoagiu, Govora, Lacul Sărat, Mangalia, Olăneşti, Pucioasa, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sovata, Techirghiol, Tuşnad şi Vatra Dornei. Au ramas bilete nealocate, nefiind solicitări din partea pensionarilor, în staţiunile: Sovata, Amara, Lacu Sarat, 1 Mai, Moneasa, Neptun, Olăneşti, Pucioasa şi Saturn.

Eliberarea biletelor se va face în perioada  8-9 aprilie şi 14-16 aprilie 2015, conform planificării ce va fi anunţată telefonic fiecărui beneficiar.

În  zilele de 17, 20, 21 şi 22 aprilie se vor elibera  biletele nevalorificate încă, în raport de punctajul obţinut de fiecare solicitant care a formulat cerere şi a optat pentru seria nr. 5 (21 aprilie 2015), conform Ordinului nr. 62/09.02.2015 al C.N.P.P  privind criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear. Persoanele indreptatite  la acordarea biletelor nevalorificate vor fi contactate telefonic.

Contribuţiaa individuala a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei. În cazul pensionarilor care au şi calitatea de asigurat, contribuţia individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie şi câştigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiţia. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii martie  2015 (original sau copie) şi xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.