SĂNĂTOŞI  ŞI BUNI DE MUNCĂ În 2012, numărul cererilor de decontare a concediilor medicale primite de CAS s-a ridicat la 55.353, cu 8.000 mai puţin faţă de 2011. Potrivit datelor oficiale ale Casei de Asigurări de Sănătate Argeş, în primele 11 luni din 2012 au fost înregistrate pentru decontare doar 55.353 de cereri de concedii medicale, faţă de 63.404 – în 2011, scăderea fiind de peste 8.000 de solicitări.

Faptul că în 2012 nu s-a mai pus atât de acut problema concedierilor, pe care mulţi dintre angajaţii argeşeni au încercat să le evite intrând în concediu medical, poate fi, potrivit preşedintelui CAS, dr. Daniel Muşat, una dintre explicaţiile scăderii numărului concediilor medicale. Din punct de vedere legal, în cazul concediilor medicale, primele 5 zile trebuie plătite de angajator, Casa de Asigurări primind cereri şi urmând să deconteze banii doar din a şasea zi. Cei care au dreptul să elibereze aceste certificate medicale sunt medicii de familie, care au semnat anul trecut peste 28.000 dintre acestea, cei din ambulatoriile de specialitate – 18.783 şi cei din spitale – 8.401.
Scăderea numerică a cererilor s-a reflectat şi în suma decontată, care a fost mult mai mică faţă de anul precedent: 14.600.000 RON, adică 146 de miliarde de lei vechi, faţă de 209 miliarde, în 2011. Economia a fost astfel de peste 63 de miliarde! Numărul concediilor medicale a fost relativ constant în cursul anului, media fiind de circa 5.200 pe lună, iar luna de vârf, cu cele mai multe concedii, a fost octombrie, când s-au înregistrat 5.642 de cereri.
Următoarele luni mai pline în această privinţă au fost aprilie – 5.607 şi mai – 5.539 cereri. La polul opus, luna cea mai „sănătoasă” a fost septembrie – cu numai 3.209 solicitări.  
Potrivit datelor oficiale ale CAS, topul primelor trei firme către care s-au decontat bani pentru plata concediilor medicale în 2012 a fost acelaşi cu cel din anii trecuţi, fiind format din Lisa Draxlmaier Autopart, Johnson Control Romania şi Leoni Wiring System. În total, CAS a decontat bani pentru concedii medicale către 2.360 de angajatori din întreg judeţul.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI