Oraşul Nădlac din judeţul Arad va intra în carantină timp de 14 zile, după ce rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a ajuns la 4,83 cazuri la o mie de locuitori. Măsura a intrat în vigoare duminică, 14 februarie, de la ora 22.00.

Pe perioada carantinei, circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor este interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberată de angajator.

În interiorul localităţii se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

De asemenea, se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici şi se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică şi de igienă sanitară. Începând cu data de 20 februarie, în zilele de sâmbătă şi duminică centrele comerciale îşi vor suspenda temporar activitatea până la ieşirea localităţii din carantină.

Comments

comments