SOLIDARITATE ÎN SĂRĂCIE La iniţiativa preotului Decebal Floroaica, de cinci săptămâni, funcţionează pe strada Gheorghe Lazăr din Piteşti prima cantină socială din oraş, unde 25 de oameni nevoiaşi primesc zilnic o masă caldă. Cei care însă fac donaţii sunt, în majoritate, tot piteştenii cu venituri modeste şi nu marii miliardari sau liderii politici, care, de trei săptămâni, ne promit lapte şi miere în schimbul votului. Frumoasă ca o rază de lumină, o fetiţă ce nu pare să aibă mai mult de 10 anişori se plimbă printre zidurile unei biserici în construcţie.

Zidurile neterminate par legate de Cer, iar fetiţa se uită din când în când la tatăl ei, care, împreună cu un alt preot, împarte hrană caldă oamenilor nevoiaşi. Tatăl fetiţei este preotul Decebal Floroaica, directorul Centrului de tip familial Găvana, iar colegul său, preotul Robert Nicolae.
Cunoscut prin numeroasele sale acţiuni de sprijinire a oamenilor nevoiaşi, preotul Floroaica este considerat un adevărat înger păzitor de către aceştia. Un duhovnic în carne şi oase, care nu are nicio clipă stare, care vrea tot timpul să facă ceva pentru defavorizaţii sorţii şi ai condiţiei umane. Iar locul unde sărmanii primesc hrană caldă este prima cantină socială din Piteşti, inaugurată în urmă cu doar cinci săptămâni şi aflată în incinta Complexului de servicii comunitare „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Lipsa fondurilor necesare terminării sfântului locaş şi a cantinei pentru săraci face ca, deocamdată, hrana să se distribuie de la o masă din faţa bisericii în construcţie. Cantina propriu-zisă va fi realizată la demisolul viitoarei biserici, acolo unde acum este paraclisul şi se ţin slujbe.
Cei care vin zilnic să ia mâncare caldă în caserole sunt oameni săraci şi nevoiaşi de la adăpostul din Prundu. „Sunt 20-25 de persoane zilnic, în medie, care vin aici. Noi avem pregătite 30 de porţii. Hrana este preparată la Centrul din Găvana. În aproximativ o lună, dorim să ajungem la 60 de persoane nevoiaşe care să beneficieze de o masă caldă în fiecare zi”, ni se destăinuie preotul Floroaica.

Munca cinstită nu e ruşinoasă nici când desfunzi subsoluri de clădiri

Liniştea din curtea bisericii, combinată cu cântecele religioase care se aud din boxe, creează o atmosferă ce te încarcă spiritual. O atmosferă ce contrastează vizibil cu agitaţia din bazarul aflat în apropiere. De cum ne văd, doi bărbaţi şi un băiat, membri ai aceleiaşi familii, ne roagă să nu îi fotografiem. Chiar dacă în buzunarele lor bancnotele sunt o raritate şi sărăcia este la ordinea zilei, nu şi-au pierdut mândria; nu vor să îşi afişeze lipsurile şi problemele de sănătate. În schimb, îşi deschid sufletul. Cristi (55 de ani), cel mai mare dintre ei, ne spune că vor lua hrană şi pentru alţi semeni întru suferinţă, care nu pot să se mai deplaseze niciodată, din păcate: „Iau şi pentru unul damblagit şi pentru altul care nu mai are picioare. Mâncarea e foarte bună şi e caldă”. Instalator de meserie, Cristi vrea să muncească. Are 13 ani în câmpul muncii. Pentru el, nicio muncă nu este ruşinoasă: „Am pus şi betoane, am desfundat şi subsoluri. Vreau să-i ofer o locuinţă fiului meu în blocul G1 din Piteşti, atunci când acesta va fi gata. Vreau ca el să aibă o casă atunci când se va însura. Băiatul meu are handicap de gradul I şi numai pastilele ne costă două milioane pe lună. În 1993, mi-am deschis o tarabă cu mărunţişuri. Însă, până la urmă, afacerea a căzut din cauza concurenţei tot mai mari”. Omul e sfâşietor de sincer şi, în ciuda problemelor, nu uită să zâmbească. Hrana primită e şi ea o mică bucurie. După cum ne precizează părintele Floroaica, hrana este asigurată din donaţiile enoriaşilor care vin la slujbe. Dar din dar se face Rai. Iar pâinea cea de toate zilele este oferită gratuit de către „Casa Elena”.

O insulă de speranţă şi solidaritate, într-o mare de indiferenţă

În timp ce stăteam de vorbă cu cei trei nevoiaşi, o credincioasă a venit discret la preotul Floroaica şi i-a dat un milion pentru cei sărmani. „Sunt mulţi oameni de bine care vin să ne ajute, dar, deocamdată, cei care fac cele mai multe donaţii sunt tot oamenii cu venituri modeste, oameni care au pensii sau salarii mici”, ni se confesează părintele Floroaica.
Coborâm cu părintele Robert Nicolae şi la demisolul viitoarei biserici, acolo unde acum se află paraclisul. Nu peste mult timp, aici va fi sala de mese, cu o capacitate de minimum 60 de locuri. Mobilierul pentru bucătărie a sosit deja, fiind o donaţie de la o firmă de profil din Piteşti. Înainte de a ieşi din paraclis, ne oprim marcaţi de o imagine simbolică: pe unul dintre geamurile de la demisol, flancat de două icoane, se vede masa de afară, plină de porţii de mâncare pentru cei săraci social, însă nu şi sufleteşte. Afară e aproape vară. Cum ar fi dacă şi sărmanii Piteştiului s-ar bucura mai mult de ea? Începutul a fost făcut deja, prin această cantină socială. Un exemplu de urmat şi de sprijinit…

Comments

comments

DISTRIBUIȚI