Când sunt expuse, obiectele dacice de la Muzeul Judeţean sunt asigurate pe zeci de mii de euro

Deşi cele mai valoroase şi mai multe obiecte de patrimoniu se află la Muzeul Judeţean Argeş, niciunul nu este însă asigurat individual, ci împreună cu clădirile care adăpostesc toate aceste mici comori. Printre cele mai valoroase obiecte de la Muzeul Judeţean, pe lângă tablouri şi manuscrisuri se numără şi cele din vremea dacilor, care atunci când merg la expoziţii prin ţară, sunt asigurate cu poliţe de peste 40.000 de euro.
„Obiectele dacice din aur şi argint, atunci când pleacă în ţară la diverse expoziţii, beneficiază de asigurări făcute de cei care găzduiesc expoziţiile, ei fiind şi cei care trebuie să asigure paza acestora pe timpul desfăşurării expoziţiilor”, spune directorul adjunct al Muzeului Judeţean Argeş, Dragoş Măndescu. În ceea ce priveşte sistemul de pază de la Muzeul Judeţean, acesta este unul ultraperformant, dar care are şi neajunsuri. Fiind foarte sensibile, alarmele se declanşează de zeci de ori anual, toate fiind, din fericire, fiind alarme false până acum. „Odată, o vrăbiuţă a declanşat alarma. Altă dată, o pisică. Oricum ar fi, noi plătim toate aceste alarme false către firma de intervenţie”, mai spune directorul adjunct.
Pentru că vitrinele de la Muzeul Judeţean nu sunt securizate cum trebuie şi obiectele foarte valoroase pot fi uşor furate, acestea nu sunt niciodată expuse în original. Sunt însă şi situaţii, atunci când este vorba de obiecte foarte valoroase, când, din motive de siguranţă în expoziţii sunt aduse doar copiile, originalele rămânând bine încuiate în depozite. De la depozite nu au chei decât anumiţi oameni din muzeu şi nici măcar muzeografii nu pot intra fără să fie însoţiţi. „Nu vă pot spune cine păstrează aceste chei şi cine are codurile de securitate, dar în depozit nu intră niciodată nimeni singur”, explică Dragoş Măndescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.