Calendar al dezlegărilor. Cum se ține Postul Nașterii Domnului 2018

621 views

Postul Nașterii Domnului nu este la fel de aspru ca Postul Paștilor. Se face dezlegare la pește în 15 din cele 40 zile. Postul Nașterii Domnului a început miercuri, 14 noiembrie și se va încheia duminică, 24 decembrie 2018. Arhiepiscopia Bucureștilor și Patriarhia Română au creat un calendar al dezlegărilor din acest post, pentru a-ți fi mai ușor să te organizezi.

Cum se ține Postul Nașterii Domnului

După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15:00 -16:00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (cu excepția perioadei dintre 20 și 25 decembrie, când postul devine mai aspru).

Ajunul Crăciunului

Ziua de Ajun a Crăciunului este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al IX-lea (ora 15:00), când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului Sfântului Proroc Daniel și al celor trei tineri din Babilon.

În unele zone se ajunează până la răsăritul luceafărului de seară, care ne amintește de steaua ce a vestit magilor Nașterea Mântuitorului. Această ajunare amintește, de asemenea, de postul ținut odinioară de catehumenii care, în seara acestei zile, primeau Botezul creștin și apoi prima împărtășire la Liturghia săvârșită atunci în acest scop.

Sporim hrana spirituală

Postul este o poruncă dumnezeiască (Facerea 2, 16-17) și are „aceeaşi vârstă ca şi omenirea, fiindcă el a fost instituit în paradis”€ menționează documentul despre importanța postului adoptat de Sfântul și Marele Sinod întrunit în Creta, citându-l pe Sfântul Vasile cel Mare.

„€În timpul postului se diminuează cantitatea hranei materiale și sporește hrana spirituală” recomandă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Referitor la practicarea postului, Sfântul și Marele Sinod recomandă să fie legată de rugăciunea neîntreruptă, pocăinţa sinceră și faptele de binefacere. De asemenea, postul adevărat se referă la ansamblul vieţii credincioşilor în Hristos şi se încununează prin participarea lor la viaţa liturgică şi, mai ales, la Taina Sfintei Euharistii.

Comments

comments