Călătoriile în timpul pandemiei – tot ce trebuie să știi. Călătorii călătoresc – asta este ceea ce fac. Restricțiile din timpul pandemiei ne-au făcut poftă să călătorim. Însă, în continuare trebuie să fim atenți atunci când facem acest lucru – de la alegerea destinației și a metodelor de transport, până la respectarea regulilor și reglementărilor locale cu privire la măsurile de siguranță.
Ca să te pregătești pentru viitoare ta aventură, am realizat o listă cu cele mai bune practici pentru a călători în siguranță pe timp de pandemie, fie că vorbim de o călătorie peste granițe, între orașele din România sau în cartierul tău.
- Folosește tehnologia și alege o metodă alternativă de transport ca ridesharingul
În cazul călătoriilor scurte, alege un Uber pentru a evita băile de mulțime. La o simplă apăsare de buton, poți aștepta mașina în siguranța casei tale, fără să te expui interacțiunii cu ceilalți. Atunci când călătorești cu Uber, regulile sunt aceleași: spală-te pe mâini, folosește masca și strănută într-un șervețel sau în cot. Folosește bancheta din spate pentru a asigura distanța dintre tine și șofer și, dacă e posibil, deschide geamul pentru ventilarea aerului.
- Dacă trebuie să călătorești internațional, informează-te asupra reglementărilor de la destinație
Indiferent de destinație, este important să iei toate măsurile de siguranță. Regulile și restricțiile se schimbă des și nu poți lăsa garda jos. Înainte de a rezerva o cazare, sună și asigură-te că se iau toate măsurile de siguranță și igienă. Asigurările medicale și de călătorie sunt extrem de importante pentru a-ți proteja sănătatea când călătorești în străinătate, dar și pentru a te ajuta să recuperezi o parte din bani dacă planurile sunt anulate. Nu uita să ai mereu la tine măști, șervețele și dezinfectant, iar dacă există măsuri de carantinare, respectă-le.
Verifică dacă serviciile Uber sunt disponibile la destinație – compania respectă aceleași măsuri de siguranță în toată lumea, pentru ca tu să te simți în siguranță oriunde te-ai afla.
- Transportul în comun – limitează interacțiunea și respectă spațiul personal
Nu poți evita transportul în comun? Încearcă să nu mănânci sau să bei apă cât timp ești în interior și ai grijă ca lucrurile tale să nu atingă chiar toate suprafețele. Evită să călătorești în timpul orelor de vârf și pleacă un pic mai devreme de acasă pentru niște extra timp dacă trebuie să aștepți un alt autobuz mai puțin aglomerat. Bineînțeles, nu uita să porți mască, nu-ți atinge ochii, nasul și gura și spală-te pe mâini sau folosește dezinfectantul ori de câte ori e nevoie. Dacă optezi pentru închirierea unei mașini, dezinfectează interiorul și deschide geamul pentru a permite aerului să intre în mașină.
Indiferent de ce variantă alegi, nu uita că Uber își menține angajamentul pentru siguranța utilizatorilor, fie ei șoferi sau pasageri. Ambii sunt rugați să poarte mască în timpul călătoriei, iar șoferii au fost echipați cu dezinfectanți pentru mașinile lor. Mai mult decât atât, șoferii nu se pot conecta în aplicație dacă nu confirmă în prealabil, cu un selfie, că poartă o mască.
Atât pasagerii, cât și șoferii, sunt sfătuiți să raporteze orice abatere pe care o observă. Cei care nu respectă regulile în mod repetat riscă să fie blocați în aplicație.