Săptămâna aceasta, cea mai mare parte dintre oraşele şi comunele argeşene vor supune votului în consiliile locale proiectele de buget pentru 2015. La fel ca şi în anii trecuţi, cei mai mulţi se plâng de bani! Noua împărţeală a Guvernului, pe principiul unor sume fixe, livrate direct din bugetul central, în funcţie de categoria localităţii, fără a mai trece pe la Consiliul Judeţean, nu avantajează în toate cazurile. Cei mai mulţi dintre edili se plâng că astfel, nu numai că nu au primit bani mai mulţi, ci, din contră, au pierdut faţă de anii trecuţi. În general, în această situaţie sunt comunele mai mari, dar şi oraşele mici şi mijlocii. Chiar şi Piteştiul a primit de la bugetul de stat mai puţini bani faţă de 2014, proiectul de buget local trebuind rectificat, diferenţa fiind destul de însemnată: peste 36 de milioane de lei.

Mioveniul are 3.390 de lei/cap de locuitor, iar Piteştiul – doar 2.965 de lei

În final, bugetul local al Municipiului Piteşti, care reprezintă atât valoarea veniturilor cât şi pe cea a cheltuielilor, se ridică la 460.677.000 lei, echivalentul a circa 102.372.000 de euro. La o populaţie de 155.383 de locuitori, potrivit ultimului recensământ, înseamnă că avem un aşa-zis „PIB” pe cap de locuitor, de circa 2.965 de lei. Cea mai mare parte din bani, 66%, se va duce pentru bugetul de funcţionare, adică pentru plata cheltuielilor curente cu salarii, plata împrumuturilor, cultură, învăţământ (burse şi subvenţii), bunuri şi servicii necesare pentru funcţionarea serviciilor subordonate. Restul de 34% vor fi folosiţi pentru investiţii, prioritate având învăţământul, modernizarea reţelei rutiere şi a traficului, dar şi cultura.
Un buget mai mare pe cap de locuitor îl are însă, în 2015, Mioveniul. Potrivit calculelor edililor locali, în frunte cu primarul Ion Georgescu, anul acesta Mioveniul poate strânge de la bugetul de stat, plus taxe şi impozite, circa 108.383.000 lei, echivalentul a peste 22 de milioane de euro. În plus, a mai declarat conducerea Mioveniului, vor mai fi atrase şi fonduri europene pentru investiţii, însă deocamdată acestea nu au fost luate în calcul. Împărţit la 31.998 de locuitori, cât spune recensământul că au acte de reşedinţă în oraş, rezultă un PIB de peste 3.390 de lei pe cap de locuitor.

Câmpulungul – pe ultimul loc în rândul oraşelor

Şi Curtea de Argeş stă destul de bine la capitolul PIB. Bugetul local va atinge anul acesta 100.627.630 lei, potrivit proiectului postat pe site-ul primăriei, foarte apropiat de cel al Mioveniului. Împărţit la cei 27.359 de locuitori, înseamnă circa 3.679 de lei pe cap de locuitor.
Multă vreme Câmpulungul a fost unul dintre oraşele prospere ale Argeşului, însă decăderea lui, lentă dar sigură, l-a adus în situaţia de a oferi locuitorilor săi cele mai mici sume. Bugetul va fi de 42.635.830 RON, adică aproape 9,5 milioane de euro. În aceste condiţii, fiecăruia dintre cei 31.767 de locuitori îi revin mai puţin de 1.350 de lei.

Topoloveniul are cea mai mare sumă/cap de locuitor

În cazul Costeştiului, PIB-ul va fi de circa 1.735 de lei/cap de locuitor. Bugetul total, cu peste 10 milioane mai mic decât anul trecut, tocmai din cauza noii grile de alocare a banilor de la Ministerul Finanţelor, va fi de doar 18 milioane lei, incluzând cele 2 milioane – economie de anul trecut, după cum spune edilul Ion Baicea, iar potrivit ultimului recensământ, oraşul numără circa 10.375 de locuitori. 
Şi Topoveniul  va încasa mai puţin din sursele de echilibrare de la Ministerul Finanţelor, însă au ajuns la valoarea de 68.985.480 de lei ca buget pentru anul în curs, cu ajutorul sumelor care vor veni de la UE şi de la Guvern drept cofinanţare pentru proiectele europene. În total, fiecăruia dintre cei 10.219 locuitori îi revine un buget de circa 6.750 de lei! Ceea ce reprezintă cea mai mare sumă pentru un locuitor dintre toate oraşele judeţului.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI