Incendiile izbucnite în Munţii Făgăraş pe 22 şi 24 iulie au afectat, până acum, în jur de 630 de hectare de pădure. Deşi ISU Argeş a solicitat Inspectoratului General al Aviaţiei un elicopter dotat cu „Bambi Bucket” – un dispozitiv care poate stoca peste 9.000 de litri de apă – cu ajutorul căruia incendiile puteau fi stinse în două zile, răspunsul de la Bucureşti a fost sec: „Nu se poate folosi, deocamdată…”.
De mai multe zile, masivul Făgăraş din Argeş este afectat de două incendii puternice, izbucnite pe 22 şi respectiv 24 iulie, care au produs şi produc pagube importante. După cum ne-a precizat colonelul Ion Popa, comandantul ISU Argeş, până acum au fost afectate circa 630 de hectare de teren, dintre care 120 de hectare plantaţie de brad. Chiar dacă peste 200 de oameni acţionează pentru stingerea incendiilor, totul este fără folos, deocamdată, asta şi din cauza temperaturilor ridicate şi a vântului puternic de pe creste. Însă partea absolut revoltătoare este reprezentată de faptul că incendiul ar fi putut fi stins în maximum două zile, dacă elicopterul trimis de către Inspectoratul General al Aviaţiei ar fi avut ataşat celebrul dispozitiv „Bambi Bucket”, care poate stoca până la 9.000 de litri de apă.
Ministerul Administraţiei şi Internelor are două asemenea dispozitive moderne şi eficiente, însă… degeaba. Deşi cei de la ISU Argeş au solicitat, de săptămâna trecută, un „Bambi Bucket” de la Bucureşti, răspunsul celor de acolo a fost halucinant şi birocratic cât cuprinde, fără alte explicaţii suplimentare: „Nu se poate folosi, deocamdată…”. Surse de la Bucureşti ne-au declarat că unul dintre cele două dispozitive are o piesă… lipsă. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că MAI a trimis în Argeş unul dintre cele două elicoptere deţinute pentru stingerea incendiilor de-abia după câteva zile de la izbucnirea acestora. Reacţie tipic… românească. Altfel spus, incendiile din Argeş continuă şi din cauza birocraţiei de la Bucureşti.
Elicopterele pentru stingerea incendiilor trebuie să intre în reparaţii capitale
Şi, ca şi cum aceste probleme nu ar fi suficiente, trebuie spus că cele două elicoptere pentru stingerea incendiilor deţinute de către MAI – dintre care unul deja trimis în Argeş – şi-au epuizat orele de zbor. După 1.500 de ore, acestea trebuie să intre în reparaţii capitale, ceea ce se va întâmpla în curând. Elicopterele au fost aduse din Rusia în urmă cu 20 de ani, timp în care au participat la misiuni atât în ţară, cât şi în străinătate. Potrivit unor surse, costurile reparaţiilor s-ar ridica la peste 8 milioane de euro, astfel că anul acesta este exclus ca autorităţile să mai poată cumpăra un elicopter destinat special stingerii incendiilor deschise sau în zone urbane.
În ce priveşte dispozitivele „Bambi Bucket”, care se pot scufunda într-un lac pentru a fi umplute, acestea au fost create în 1982 de către compania canadiană SEI. Dispozitivele au o capacitate de stocare între 270 şi 9.840 de litri şi au o valvă comandată de către pilotul elicopterului, valvă prin care se controlează cantitatea de apă aruncată asupra incendiului. Prin trapa elicopterului se face legătura dintre un cârlig şi „Bambi Bucket”, cu un cablu metalic de 16 m. Preţul unui asemenea dispozitiv este între 16.000 şi 30.000 de dolari, unul deloc prohibitiv pentru un minister precum cel al Administraţiei şi Internelor. Şi dacă tot s-au cheltuit câte 45.000 de euro pe sute de maşini Logan, suntem siguri că, dacă s-ar fi vrut, s-ar fi putut aloca bani şi a pentru achiziţiona câteva dispozitive „Bambi Bucket”, mai ales că riscurile producerii unor incendii sunt mari în România pe timpul verii.