Deşi este foarte exigent în ceea ce priveşte vânatul, fondul de vânătoare al lui Ivănescu este deseori călcat de braconieri. S-a întâmplat şi săptămâna trecută, când, în urma unui control periodic de prevenire a braconajului, efectuat de inspectorii ITRSV în comuna Izvoru, pe raza satului Orodelu, au fost găsiţi şase bărbaţi, însoţiţi de 12 ogari. În momentul în care au văzut inspectorii, braconierii şi ogarii au rupt-o la fugă, dispărând în pădurea din apropiere.
Deşi s-au făcut echipe de urmărire atât prin pădure, cât şi prin sat, din cei şase braconieri a fost prins doar unul, pe nume Cosmin Burcea, care avea în mână un iepure şi era însoţit de ogarul cu care vânase. La percheziţia făcută la domiciliul braconierului, poliţiştii au mai găsit o pielea unui căprior ce fusese vânat în urmă cu două-trei zile.
„Valoarea prejudiciului pentru un iepure este de 150 de euro, iar pielea de căprioară găsită acasă la braconier a fost trimisă la laborator pentru a se stabili dacă este vorba de o femelă sau de un mascul. În cazul unei femele, valoarea prejudiciului este de 2.000 de euro, iar pentru un mascul, de 5.000 de euro”, ne-a declarat Florin Stancu, inspector ITRSV.