Bolnav și fără adăpost, un bătrân din Pitești își câștigă pâinea cu ajutorul unui cântar. Îl găsiți în fiecare zi în centrul Piteștiului, la magazinele din fața Bibliotecii Județene. Trecut de 60 de ani, Dan Smaranda a trăit o viață chinuită. A fost abandonat la naștere de mama sa și a ajuns într-un orfelinat. La scurt timp, norocul părea să-i surâdă căci a fost adoptat de o familie din Ștefănești. Însă de aici începe calvarul pentru copilul părăsit. Mama adoptivă era alcoolică și nu de puține ori neglija copilul, ba chiar într-un moment în care aceasta nu era prea ”lucidă” l-a aruncat pe plita încinsă. După câțiva ani, ambii părinți adoptivi mor, iar orfanul a rămas pe drumuri și a fost nevoit să-și câștige existența dând cu sapa sau ajutând la diverse treburi gospodărești, pe unde putea.

”Pentru că este foarte frig, noaptea dorm la un adăpost din Pitești, însă ne primesc de la 8 seara, iar la 7 dimineața trebuie să plecăm”

”După ce părinții mei adoptivi au murit, am rămas pe drumuri și am trăit pe unde am putut și pe unde am găsit de muncă. Nu știu carte, deoarece nu am făcut școală. Am dormit prin gări, prin scări de blocuri. Acum încerc să câștig niște bănuți pentru mâncare cu acest cântar. De la primăria Ștefănești iau un ajutor social, însă foarte mic. Pentru că este foarte frig, noaptea dorm la un adăpost din Pitești, însă ne primesc de la 8 seara, iar la 7 dimineața trebuie să plecăm. Dacă aş găsi şi eu undeva o cămăruţă să pot să stau”, povestește cu tristeţe Dan Smaranda.

Cea mai mare dorință a acestuia este să găsească o cămăruță unde să locuiască și ar putea ajuta și la treburile gospodăriei

Pe lângă viața chinuită pe străzi, Dan Smaranda este și foarte bolnav. Medicul de familie l-a diagnosticat cu bronșită cronică și are și probleme cu ficatul. Deși medicul i-a dat o trimitere pentru internare, bătrânul nu a fost primit la Spitalul Județean de Urgență Pitești pe motiv că nu sunt paturi. Bătrân și bolnav, Dan Smaranda are nevoie de ajutorul nostru. Cea mai mare dorință a acestuia este să găsească o cămăruță unde să locuiască și ar putea ajuta și la treburile gospodăriei. Orice ajutor este însă binevenit. Niște haine, încălțăminte, mâncare, orice credeți că i-ar fi de ajutor bătrânului lovit de soartă. Îl găsiți în fiecare zi în centrul Piteștiului, la magazinele din fața Bibliotecii Județene.

Comments

comments