Băncile nu mai acordă finanţări pentru producţia de energie fotovoltaică încă de la începutul anului, de când au apărut primele zvonuri privind modificarea schemei de sprijin – scăderea numărului de certificate verzi şi diminuarea valorii maxime a certificatelor. Conducerea Asociaţiei Române a Industriei Fotovoltaice (RPIA) a declarat, săptămâna trecută, că băncile au notificat dezvoltatorii că îşi rezervă dreptul de a modifica finanţările acordate, dacă schema de sprijin se modifică substanţial şi reevaluează toate proiectele finanţate în domeniul energiei regenerabile.

Conducerea RPIA a declarat că înţelege problema producătorilor industriali, care întâmpină dificultăţi în concurenţa cu producătorii de energie regenerabilă, pe fondul creşterii costurilor cu certificatele verzi, şi solicită autorităţilor ca eventualele modificări să nu fie atât de radicale încât să afecteze investiţiile din domeniu.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al RPIA, Doru Voicu, a declarat că „există metode mai puţin invazive de a uşura facturile consumatorilor şi vrem să le aducem la cunoştinţa autorităţilor. Energia regenerabilă este cea mai ieftină de pe piaţă, iar consumatorii care plătesc certificate verzi trebuie să beneficieze de ea”.
El susţine că aceste modificări preconizate vor transmite un semnal puternic negativ tuturor investitorilor, care vor vedea în România o ţară de mare risc din cauza instabilităţii legislative, vor stopa proiectele şi există şi posibilitatea ca băncile să scumpească împrumuturile. „Nu avem nevoie de aşa ceva când autorităţile se pregătesc să privatizeze producţia de energie”, a mai subliniat preşedintele RPIA.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI